Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Capitolul 10 — Înaintarea Reformei în Germania
Dispariția misterioasă a lui Luther a produs consternare în toată Germania. Întrebări cu
privire la el se auzeau pretutindeni. Circulau cele mai ciudate zvonuri și mulți credeau că
fusese ucis. A fost o mare întristare nu numai printre prietenii declarați, ci și între miile de
oameni care nu luaseră, în mod deschis, o poziție în favoarea Reformei. Mulți s-au legat printrun
jurământ solemn să-i răzbune moartea.
Conducătorii Romei au văzut cu groază până unde se ridicase dușmănia împotriva lor. Cu
toate că la început se bucuraseră de moartea lui Luther, acum căutau să se ascundă de mânia
poporului. Dușmanii lui nu fuseseră atât de tulburați de faptele sale îndrăznețe când era printre
ei, cum erau acum după răpirea lui. Aceia care, în mânia lor, căutaseră să-l distrugă pe
îndrăznețul reformator se umpluseră de teamă acum, când el devenise un prizonier neajutorat.
„Singura cale care ne mai rămâne pentru a ne salva”, spunea unul dintre ei, „este să aprindem
torțele și să-l căutăm pe Luther în toată lumea pentru a-l reda națiunii care-l cere.”
(D’Aubigne, b.9, cap.1). Edictul împăratului părea să devină fără valoare. Legații papali s-au
umplut de indignare când au văzut că li se dădea cu mult mai puțină atenție decât sorții lui
Luther.
Veștile că el se găsea în siguranță, deși prizonier, au calmat temerile poporului, în timp ce
au trezit entuziasmul în favoarea lui. Scrierile lui au fost citite cu o sete și mai mare decât
înainte. Mulțimi din ce în ce mai mari se alăturau cauzei bărbatului erou care, cu un preț atât
de înfricoșător, apărase Cuvântul lui Dumnezeu. Reforma câștiga continuu putere. Sămânța
semănată de Luther se răspândea pretutindeni. Lipsa lui împlinea acum o lucrare pe care
prezența lui n-ar fi făcut-o. Ceilalți lucrători simțeau o răspundere nouă, acum, când marele
lor conducător era înlăturat. Cu o credință nouă și un devotament nou, ei se străduiau să facă
cu toată puterea lor ca lucrarea începută atât de nobil să nu slăbească.
Dar nici Satana nu era inactiv. A încercat ceea ce încercase și cu alte mișcări reformatoare
— să-i amăgească și să-i distrugă pe oameni, oferindu-le o contrafacere în locul lucrării
adevărate. Așa cum în primul secol al bisericii creștine au fost hristoși mincinoși, tot astfel s-
au ridicat profeți mincinoși și în secolul al XVI-lea. Câțiva bărbați, profund afectați de
frământarea din lumea religioasă, și-au închipuit că au primit descoperiri deosebite din ceruri
și au pretins că au însărcinarea divină să ducă până la desăvârșire Reforma care, declarau ei,
fusese doar slab începută de Luther. În realitate, ei nu aduceau la îndeplinire lucrarea pe care
el o făcuse. Ei au respins marele principiu care era chiar temelia Reformei, și anume Cuvântul
lui Dumnezeu este regula de credință și practică îndestulătoare, și în locul acestei călăuze care
nu greșește, au pus standardul schimbător și nesigur al propriilor sentimente și impresii. Prin
îndepărtarea Cuvântului care arată rătăcirea și minciuna, a fost deschisă pentru Satana calea
de a stăpâni mințile oamenilor după buna lui plăcere.
113