Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Teorii rătăcite cu privire la sfințire, care izvorăsc din neglijarea sau lepădarea Legii divine,
au un loc de frunte în mișcările religioase din zilele noastre. Aceste teorii sunt rătăcite în
doctrină și primejdioase în consecințele lor practice; iar faptul că ele găsesc o primire
favorabilă atât de generală are o dublă importanță, pentru ca toți să aibă o înțelegere clară a
ceea ce învață Scripturile cu privire la acest subiect.
Sfințirea adevărată este o învățătură biblică. Apostolul Pavel, în Epistola sa către biserica
din Tesalonic, spune: „Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră”. Și se roagă: „Dumnezeul
păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin” (1 Tesaloniceni 4, 3; 5, 23). Biblia învață deslușit
ce este sfințirea și cum poate fi realizată. Mântuitorul Se ruga pentru ucenicii Săi: „Sfințeștei
prin Cuvântul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17, 17). Iar Pavel învață că cei
credincioși trebuie să fie „sfințiți prin Duhul Sfânt” (Romani 15, 16). Care este lucrarea
Duhului Sfânt? Isus le spunea ucenicilor Săi: „Când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului,
are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16, 13). Iar psalmistul spune: „Legea Ta este
adevărul”. Prin Cuvântul și prin Duhul lui Dumnezeu sunt descoperite oamenilor marile
principii ale neprihănirii cuprinse în Legea Sa. Și pentru că Legea lui Dumnezeu este „sfântă,
dreaptă și bună”, o transcriere a desăvârșirii divine, înseamnă că un caracter format prin
ascultare de această Lege va fi sfânt. Hristos este exemplul desăvârșit al unui astfel de
caracter. El zice: „Am păzit poruncile Tatălui Meu.... Totdeauna fac ceea ce-I este plăcut”
(Ioan 15, 10; 8, 29). Urmașii lui Hristos trebuie să devină asemenea Lui și, prin harul lui
Dumnezeu, să-și formeze caractere în armonie cu principiile sfintei Sale Legi. Aceasta este
sfințirea biblică.
Această lucrare poate fi adusă la îndeplinire numai prin credința în Hristos și prin puterea
lăuntrică a Duhului lui Dumnezeu. Pavel îi îndeamnă pe credincioși: „Duceți până la capăt
mântuirea voastră, cu frică și cutremur. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă
dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea” (Filipeni 2, 12-13). Creștinul va simți
îndemnurile păcatului, dar va menține o luptă permanentă împotriva lui. Aici este nevoie de
ajutorul lui Hristos. Slăbiciunea omenească se unește cu puterea divină, iar credința exclamă:
„Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1
Corinteni 15, 57).
Scripturile arată clar că lucrarea sfințirii este progresivă. Când în pocăință păcătosul
găsește pacea cu Dumnezeu prin sângele ispășirii, viața creștină abia a început. Acum el
trebuie „să înainteze în desăvârșire”, să crească „până la măsura staturii plinătății lui Hristos”.
Apostolul Pavel spune: „fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre
ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos
Isus” (Filipeni 3, 13.14). Iar Petru ne așeză înainte treptele prin care se poate ajunge la sfințirea
biblică: „De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta
cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia,
dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci, dacă faceți lucrul acesta, nu
veți aluneca niciodată” (2 Petru 1, 5-10).
295