Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
iar în cazul delictelor, trebuia aplicată în mod egal pentru preoți și laici jurisdicția tribunalelor
civile. În cele din urmă, autoritățile papale au fost de acord ca „cele patru puncte ale husiților
să fie acceptate, dar că dreptul de a le explica, adică de a hotărî interpretarea lor precisă, să
aparțină conciliului, cu alte cuvinte papei și împăratului” (Wylie, b.3, cap.18). Pe acest temei
s-a intrat într-o înțelegere și Roma a câștigat prin prefăcătorie și înșelăciune ceea ce nu
câștigase prin luptă; căci primind propria interpretare a prevederilor husite ca și a Bibliei, ea
le putea schimba înțelesul pentru a merge după planurile proprii.
O mare clasă de oameni din Boemia, văzând că aceasta le trădase libertățile, n-a fost de
acord cu această convenție. S-au produs disensiuni și despărțiri care au dus la lupte și vărsare
de sânge în mijlocul lor. În aceste lupte a căzut și nobilul Procopius, iar libertățile din Boemia
au dispărut. Sigismund, trădătorul lui Huss și Ieronim, a devenit rege al Boemiei și, neținând
seama de jurământul de a menține drepturile boemilor, a întărit papalitatea. Dar prin
supunerea lui față de Roma el n-a câștigat decât puțin. Vreme de 20 de ani viața îi fusese plină
de primejdii și trudă. Armatele lui fuseseră zdrobite, iar tezaurul fusese secătuit de o luptă
îndelungată și inutilă. Iar acum, după o domnie de un an, a murit lăsând regatul pe marginea
unui război civil și, ca moștenire posterității, un nume stigmatizat de infamie.
Frământările, luptele și vărsările de sânge au continuat. Din nou armatele străine au
invadat Boemia, iar neînțelegerile interne au continuat să macine națiunea. Aceia care au
rămas credincioși Evangheliei au fost supuși unei persecuții sângeroase. Ca și frații lor de
odinioară care, intrând în convenție cu Roma, au asimilat rătăcirile ei, aceia care au rămas la
vechea credință s-au organizat într-o biserică deosebită, luând numele de „Frați uniți”.
Această acțiune a atras asupra lor blesteme din partea tuturor claselor sociale. Cu toate acestea,
hotărârea lor a rămas nezdruncinată. Obligați să-și caute adăpostul în păduri și în peșteri, ei
se adunau încă pentru a citi Cuvântul lui Dumnezeu și pentru a se uni în rugăciune.
Prin soli trimiși în mod secret în diferite țări, au descoperit că ici și colo se aflau „martori
izolați ai adevărului, câțiva într-un oraș, câțiva în altul, ca și ei, obiect al persecuției; și că în
Munții Alpi era o biserică veche, stând pe temelia Scripturii și protestând împotriva corupțiilor
idolatre ale Romei”. (Wylie b.3, cap. 19). Această veste a fost primită cu bucurie mare și s-a
legat o corespondență cu creștinii valdenzi.
Credincioși Evangheliei, boemii au așteptat prin noaptea persecuției lor, în cea mai
întunecată oră îndreptându-și privirea către orizont, ca niște oameni care așteaptă dimineața.
„Soarta le-a hărăzit să treacă prin zile grele, dar ... și-au amintit de cuvintele pe care Huss le
spusese pentru prima oară și repetate apoi de Ieronim, că trebuie să mai treacă un secol înainte
de a se crăpa de ziuă. Acestea au fost pentru taboriți (husiți) ceea ce au fost cuvintele lui Iosif
pentru seminția lui Israel din casa robiei: «Eu voi muri, dar Domnul vă va vizita și vă va
scoate de aici»” (Idem, b.3, cap.19). „Încheierea secolului al XV-lea a fost martoră la creșterea
înceată, dar sigură, a bisericilor Fraților. Cu toate că erau departe de a fi lăsate în pace, s-au
bucurat totuși de o liniște relativă. La începutul secolului al XVI-lea, bisericile lor erau în
70