Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
teamă că, disprețuindu-mă pe mine, Îl disprețuiesc pe Însuși Dumnezeu? Moise era singur la
ieșirea din Egipt; Ilie era singur în timpul domniei lui Ahab; Isaia era singur în Ierusalim;
Ezechiel era singur în Babilon.... Dumnezeu n-a ales niciodată ca profet nici pe marele preot,
nici vreun alt personaj mare; ci de obicei a ales oameni umili și disprețuiți, l-a ales pe păstorul
Amos. În toate vremurile, sfinții trebuiau să-i mustre pe cei mari, regi, prinți, preoți și oameni
înțelepți, cu primejdia vieții lor.... Eu nu spun că sunt profet; dar spun că ar trebui să se teamă
mai ales pentru că eu sunt singur și ei sunt mulți. De un lucru sunt sigur: Cuvântul lui
Dumnezeu este de partea mea, și nu a lor”. (Idem, b.6, cap.10)
Și totuși nu fără o luptă teribilă cu sine s-a hotărât Luther să se despartă de biserică. Era
cam pe vremea când scria: „Simt în fiecare zi, din ce în ce mai mult, cât este de greu să dau
la o parte scrupulele care mi-au fost inoculate în copilărie. O, câtă durere mi-a produs, cu toate
că aveam Scriptura de partea mea, să mă conving că trebuie să îndrăznesc a mă împotrivi
papei și să-l denunț ca antihrist! Cât de mari au fost durerile inimii mele! De câte ori nu miam
pus cu amărăciune aceeași întrebare care era atât de des pe buzele papistașilor: «Numai tu
ești înțelept? Pot oare toți ceilalți să fie în rătăcire? Și cum va fi dacă, după toate acestea, tu
vei fi cel greșit și ai implicat în rătăcirea ta atâtea suflete care vor fi pe veci condamnate?» Și
așa m-am luptat cu mine și cu Satana, până când Hristos, prin Cuvântul Său infailibil, mi-a
întărit inima împotriva acestor îndoieli.” (Martyn, p. 372, 373)
Papa îl amenințase pe Luther cu excomunicarea, dacă nu retracta, iar acum această
amenințare era o realitate. A fost emisă o nouă bulă, care anunța despărțirea definitivă a lui
Luther de Biserica Catolică, denunțându-l ca fiind blestemat de cer, cuprinzând în aceeași
condamnare pe toți aceia care aveau să primească învățăturile lui. Lupta cea mare era acum
în plină desfășurare. Împotrivirea este partea tuturor acelora pe care Dumnezeu îi folosește
pentru a prezenta adevărurile care au o aplicație deosebită pentru vremea lor. Astfel, pentru
zilele lui Luther era un adevăr prezent — un adevăr de o deosebită importanță pentru vremea
aceea; există însă un adevăr prezent și pentru biserica de astăzi.
Acela care face totul după sfatul voii Sale a găsit cu cale să-i pună pe oameni în diferite
situații și să le încredințeze îndatoriri speciale pentru vremurile în care trăiesc și pentru
condițiile în care se găsesc. Dacă aceștia vor prețui lumina care le-a fost dată, li se va descoperi
o privire mai profundă a adevărului. Dar adevărul nu este astăzi mai dorit de majoritatea
oamenilor de cum a fost dorit de papistașii care s-au împotrivit lui Luther. Există și azi, ca în
veacurile trecute, aceeași dispoziție de a primi teoriile și tradițiile oamenilor în locul
Cuvântului lui Dumnezeu. Aceia care prezintă adevărul pentru vremea aceasta nu trebuie să
se aștepte să fie primiți mai bine decât au fost primiți reformatorii. Marea luptă dintre adevăr
și rătăcire, dintre Hristos și Satana, trebuie să crească în intensitate până la încheierea istoriei
acestei lumi.
Isus le spunea ucenicilor Săi: „Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar pentru
că nu sunteți din lume și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea.
86