Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
cu trimișii lui au fost înfrânți. Omul pe care-l credeau în mâna lor fugise, scăpase ca o pasăre
din cursa păsărarului.
La primirea acestei vești, legatul papal a fost surprins și plin de mânie. Se așteptase să
primească o mare onoare pentru înțelepciunea și hotărârea lui în tratarea acestui tulburător al
bisericii; dar nădejdea i-a fost dezamăgită. Și-a exprimat mânia într-o scrisoare către Frederic,
electorul de Saxonia, acuzându-l vehement pe Luther și cerând ca Frederic însuși să-l trimită
pe reformator la Roma sau să-l alunge din Saxonia. În apărarea sa, Luther a cerut ca legatul
papei să-i arate din Scripturi greșelile și a făgăduit în modul cel mai solemn că va renunța la
învățăturile lui, dacă se va putea arăta că sunt în contradicție cu sfântul Cuvânt al lui
Dumnezeu. El și-a exprimat recunoștința față de Dumnezeu care-l socotise vrednic să sufere
pentru o cauză atât de sfântă.
Prințul elector, deși avea puțină cunoștință despre învățăturile reformate, a fost profund
impresionat de sinceritatea, puterea și claritatea cuvintelor lui Luther; și până când
reformatorul urma să fie dovedit rătăcit, Frederic s-a hotărât să stea ca protector al lui. Ca
răspuns la cererea legatului papal, el a scris: „«Din moment ce dr. Martin a apărut înaintea
voastră la Augsburg, ar trebui să fiți mulțumit. Nu ne-am așteptat că veți încerca să-l faceți să
retracteze fără să-l fi convins de greșelile lui. Nici unul dintre oamenii învățați din principatul
nostru nu mi-a adus la cunoștință că doctrina lui Martin este nelegiuită, anticreștină sau
eretică.» Prințul a refuzat să-l trimită pe Luther la Roma sau să-l alunge din statele lui.”
(D’Aubigne, b.4, cap.10)
Electorul vedea că există o generală decădere morală în societate. Era necesară o mare
lucrare de reformă. Străduințele complicate și costisitoare pentru a opri și a pedepsi
fărădelegile n-ar fi fost necesare, dacă oamenii ar fi recunoscut și ar fi ascultat de cerințele lui
Dumnezeu și de ceea ce le dicta o conștiință luminată. El a văzut că Luther lucra tocmai pentru
asigurarea acestui obiectiv și în ascuns se bucura că în biserică se făcea simțită o influență
mai bună.
El mai vedea și că, în calitatea sa de profesor la universitate, Luther avea un succes
deosebit. Trecuse doar un an de când reformatorul își afișase tezele pe ușa bisericii castelului,
și se vedea deja o mare scădere a numărului de pelerini care vizitau biserica la Sărbătoarea
Tuturor Sfinților. Roma fusese mult lipsită de închinători și de daruri; dar locul lor era ocupat
de o altă clasă, care veneau acum la Wittenberg nu ca pelerini să-i adore moaștele, ci ca
studenți să umple sălile de cursuri. Scrierile lui Luther aprinseseră pretutindeni un interes nou
față de Sfintele Scripturi, și nu numai din toate părțile Germaniei, dar și din alte țări, se
strângeau studenți la universitate. Tineri, care veneau pentru prima oară să vadă Wittenbergul,
„își ridicau mâinile spre cer și Îl lăudau pe Dumnezeu care a făcut ca lumina adevărului să
strălucească din acest oraș, ca în timpurile de odinioară din Sion, și de aici să se răspândească
în țările cele mai îndepărtate”. (Idem, b.4, cap.10)
83