Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Din ce în ce mai mult, cred că însăși inima Angliei este îmbibată de o necredință vrednică de
condamnat și care îndrăznește să urce amvonul și să se numească creștină.”
Care a fost originea marii apostazii? Cum s-a depărtat prima biserică de simplitatea
Evangheliei? Asemănându-se practicilor păgânismului pentru a ușura primirea creștinismului
de către păgâni. Apostolul Pavel declara că în zilele sale „taina fărădelegii începe deja să
lucreze”. (2 Tesaloniceni 2, 7). În timpul vieții apostolilor, biserica a rămas relativ curată. Dar
„spre ultima parte a secolului al II-lea, majoritatea bisericilor îmbrăcau o formă nouă;
simplitatea de la început a dispărut și pe nesimțite, când bătrânii ucenici au coborât în
mormânt, copiii lor împreună cu noii convertiți ... au ajuns la conducerea bisericii și au dat o
nouă formă cauzei.” (Robert Robinson, Ecclesiastical Researches, cp. 6, par. 17, Pagina. 51).
Pentru a câștiga noi convertiți, standardele înalte ale credinței creștine au fost coborâte și, ca
urmare, „un potop de păgânism s-a revărsat în biserică, aducând cu el obiceiurile, practicile
și idolii lui”. (Gavazzi, Lectures, p. 278). Atunci când religia creștină a câștigat favoarea și
sprijinul conducătorilor pământești, ea a fost primită doar cu numele de către mulțime: dar cu
toate că la înfățișare convertiții păreau creștini, mulți „au rămas de fapt păgâni, închinânduse
în ascuns tot idolilor lor”. (Idem, p. 278)
Oare nu s-a repetat același proces în aproape toate bisericile care se numesc protestante?
Când acei întemeietori care aveau adevăratul spirit al reformei au încetat din viață, urmașii
lor s-au ridicat și au dat „un nou chip cauzei”. În timp ce țineau orbește la crezul părinților lor
și refuzau să primească orice alt adevăr în afară de acela pe care l-au cunoscut mai înainte,
urmașii reformatorilor s-au îndepărtat mult de exemplul lor de umilință, lepădare de sine și de
renunțare la lume. În felul acesta „simplitatea de la început a dispărut”. Un potop lumesc a
inundat biserica, aducând „cu el obiceiurile, practicile și idolii ei”.
Vai, cât de înfricoșător de departe se întinde prietenia cu lumea, această „vrăjmășie cu
Dumnezeu”, care este cultivată astăzi de cei care se numesc urmașii lui Hristos! Cât de mult
s-au depărtat bisericile din întreaga creștinătate de standardul biblic al umilinței, al lepădării
de sine, al simplității și al evlaviei! Vorbind de modul corect de a folosi banii, John Wesley
spunea: „Nu risipi nici o parte din acest dar atât de prețios numai pentru satisfacerea poftei
ochilor, adunând haine scumpe și de prisos sau podoabe inutile; nu risipiți nici un ban pentru
împodobirea minuțioasă a caselor voastre, în mobilă scumpă sau de prisos, în picturi și
bijuterii costisitoare.... Lepădați tot ce încurajează mândria vieții pentru a câștiga admirația
sau lauda oamenilor.... Atâta timp cât îți faci bine ție însuți, oamenii te vor vorbi de bine.
Atâta timp cât ești îmbrăcat în purpură și veșminte fine și cheltuiești risipitor în fiecare zi, nu
te îndoi că mulți vor aplauda eleganța gustului tău, generozitatea și ospitalitatea ta. Dar să nu
cumperi laudele lor atât de scump. Mulțumește-te mai degrabă cu onoarea care vine de la
Dumnezeu.” (Wesley, Works, Sermon 50, „The Use of Money”). Dar în multe biserici din
vremea noastră o astfel de învățătură este disprețuită.
241