Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Eforturile depuse pentru a distrage mintea oamenilor de la subiectul celei de a doua veniri
erau neobosite. S-a ajuns chiar să se considere un păcat, ceva de care oamenii să se rușineze,
studiul profețiilor în legătură cu venirea lui Hristos și cu sfârșitul lumii. În felul acesta,
slujitorii bisericilor din vremea aceea subminau credința în Cuvântul lui Dumnezeu.
Învățăturile lor îi făceau pe oameni necredincioși și mulți își luau libertatea să meargă după
poftele lor nelegiuite. Apoi, autorii acestor mașinații au aruncat toată vina asupra adventiștilor.
Iar atunci când oamenii inteligenți și atenți se adunau să-l asculte, numele lui Miller era
rar amintit în presa religioasă, și atunci numai în batjocură și denigrare. Cei nelegiuiți și
neglijenți, încurajați de poziția învățătorilor religioși, recurgeau la epitete rușinoase și la
glume josnice și hulitoare, în eforturile lor de a aduce batjocură asupra lui și a lucrării sale.
Omul cu părul cărunt, care-și părăsise un cămin confortabil pentru a călători pe propria
cheltuială, din oraș în oraș și din sat în sat, străduindu-se fără încetare să ducă cuvântul de
avertizare solemnă cu privire la judecata care se apropia, era denunțat în mod batjocoritor ca
un fanatic, un mincinos, un escroc și speculant. Ridicolul, înșelăciunea și abuzul puse în
seama lui au provocat un protest plin de indignare, chiar din partea presei laice. „A trata un
subiect de o așa măreție copleșitoare și având consecințe atât de grozave” cu ușurință și dispreț
era declarat de oamenii din lume „nu numai o batjocură față de sentimentele propagatorilor și
apărătorilor lui”, ci „se făcea o glumă din ziua judecății, o batjocură la Însăși adresa
Dumnezeirii și dispreț față de grozăviile barei Sale de judecată.” (Bliss, p. 183)
Instigatorul răului căuta nu numai să facă fără efect solia adventă, dar să-l distrugă chiar
și pe sol. Miller făcea o aplicație a adevărului Scripturii pentru inimile ascultătorilor,
mustrându-le păcatele și tulburându-le mulțumirea de sine, dar cuvintele lui clare și tăioase le
trezea vrăjmășia. Împotrivirea manifestată de către membrii bisericii față de această solie îi
încuraja pe cei josnici să-și îngăduie libertăți și mai mari; dușmanii complotau chiar să-i ia
viața când va părăsi locul de adunare. Dar îngerii sfinți erau în mijlocul mulțimii și o dată
unul dintre ei, în chip de om, l-a luat de braț pe slujitorul Domnului și l-a condus în siguranță
prin mijlocul mulțimii înfuriate. Lucrarea lui nu era încă terminată, iar Satana împreună cu
emisarii lui au fost dezamăgiți în toate planurile lor.
În ciuda oricărei împotriviri, interesul față de mișcarea adventă continua să crească. De la
zeci și sute, numărul ascultătorilor crescuse cu miile. Aceștia se bucuraseră un timp de o
acceptare deplină din partea diferitelor lor biserici, dar după o vreme, spiritul de împotrivire
s-a manifestat chiar și asupra acestor noi convertiți, iar bisericile au început să ia măsuri
disciplinare față de aceia care îmbrățișaseră vederile lui Miller. Această acțiune cerea un
răspuns din partea lui Miller care, printr-o scrisoare deschisă către creștinii din toate
denominațiunile, le solicita ca, în cazul în care învățăturile lui erau rătăcite, să i se dovedească
rătăcirea cu Scripturile.
„Ce am crezut noi”, spunea el, „care nu ni s-a poruncit prin Cuvântul lui Dumnezeu, despre
care voi înșivă declarați că este singura regulă de credință și practică? Ce am făcut noi care să
211