Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
reflectat chipul divin. Inima lui a intrat în luptă cu principiile Legii lui Dumnezeu. „Fiindcă
umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se
supune Legii lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună” (Romani 8, 7). Însă „atât de mult
a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu”, pentru ca omul să poată fi împăcat
cu Dumnezeu. Prin meritele lui Hristos, el poate fi readus în armonie cu Făcătorul său. Inima
lui trebuie reînnoită prin harul divin; el trebuie să aibă o viață nouă de sus. Această schimbare
este nașterea din nou, fără de care, spunea Isus, „nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu”.
Primul pas către împăcarea cu Dumnezeu este convingerea de păcat. „Păcatul este călcarea
Legii”. „Prin Lege vine cunoștința păcatului” (1 Ioan 3, 4; Romani 3, 20). Pentru a-și vedea
vinovăția, păcătosul trebuie să-și probeze caracterul prin marele standard al neprihănirii lui
Dumnezeu. El este oglinda care îi arată desăvârșirea unui caracter neprihănit și-l face în stare
să vadă defectele din caracterul său. Legea îi descoperă omului păcatele, dar nu-i dă nici o
soluție. În timp ce făgăduiește viața pentru cel ascultător, ea declară că moartea este partea
călcătorului ei. Numai Evanghelia lui Hristos îl poate elibera de sub condamnarea sau de
întinarea păcatului. El trebuie să dea pe față pocăință față de Dumnezeu, a cărui Lege a călcato;
și credință în Hristos și în jertfa Sa ispășitoare. În felul acesta, primește „iertarea păcatelor
trecute” și devine părtaș naturii divine. El este un copil al lui Dumnezeu, primind duhul
înfierii, prin care strigă: „Ava, adică Tată”.
Este el acum liber să calce Legea lui Dumnezeu? Pavel spune: „Deci, prin credință
desființăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.... Nicidecum! Noi, care am
murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Iar Ioan declară: „Căci dragostea de
Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele” (Romani 3, 31; 6, 2;
1 Ioan 5, 3). Prin nașterea din nou, inima este adusă în armonie cu Dumnezeu și este pusă în
acord și cu Legea Sa. Când această schimbare categorică a luat loc în cel păcătos, el a trecut
din moarte la viață, de la păcat la sfințenie; de la călcarea ei și răzvrătire, la ascultare și la
credincioșie. Viața veche de înstrăinare de Dumnezeu a luat sfârșit și viața nouă de împăcare,
de credință și iubire a început. Atunci, „dreptatea Legii” va fi „împlinită în noi, care nu mai
umblăm după îndemnurile cărnii, ci după îndemnurile duhului” (Romani 8, 4). Iar glasul
sufletului va fi: „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea” (Psalmii 119,
97).
„Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul” (Psalmii 19, 7). Fără Lege,
oamenii nu au o concepție dreaptă cu privire la curăția și sfințenia lui Dumnezeu sau cu privire
la vinovăția și necurăția lor. Ei n-au o convingere dreaptă despre păcat și nu simt nevoia de
pocăință. Nevăzându-și starea pierdută de călcători ai Legii lui Dumnezeu, ei nu-și dau seama
de nevoia lor de sângele ispășitor al lui Hristos. Nădejdea de mântuire este primită fără o
schimbare radicală a inimii sau o reformă a vieții. În felul acesta, abundă o pocăință
superficială și se unesc cu biserica mulțimi de oameni care nu s-au unit niciodată cu Hristos.
294