Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Dumnezeu care aștepta a fost trezit. Fanatismul dispărea din fața acestei vestiri, ca roua
dimineții înaintea soarelui care răsare. Credincioșii vedeau cum îndoiala și nesiguranța erau
alungate, iar nădejdea și curajul le influența inimile. Lucrarea era lipsită de acele extreme
manifestate totdeauna când firea omenească nu este controlată de influența Cuvântului și
Duhului lui Dumnezeu. Se asemăna în caracter cu acele timpuri de umilire și întoarcere la
Domnul, care se produceau în Israelul din vechime ca urmare a soliilor de mustrare din partea
slujitorilor Săi. Ea purta caracteristicile care sunt specifice lucrării lui Dumnezeu din toate
veacurile. Se manifesta puțină bucurie plină de extaz, dar era o profundă cercetare a inimii,
mărturisirea păcatului și părăsirea lumii.
Povara care apăsa din greu sufletele lor era pregătirea pentru întâlnirea cu Domnul. Se
rugau stăruitor și se consacrau fără rezerve lui Dumnezeu. Descriind această lucrare, Miller
spunea: „Nu se manifestă o exprimare a bucuriei; se pare că ea este reținută pentru acea zi din
viitor, când pământul și cerul se vor uni într-o bucurie de nespus. Nu se aud strigăte; acestea
sunt de asemenea rezervate pentru aclamația din ceruri. Cântăreții sunt tăcuți; ei așteaptă să
se unească cu oștile îngerești și corul din ceruri.... Nu se manifestă nici o contradicție în
sentimente; toți sunt o inimă și un gând.” (Bliss, pp. 270. 271) Altcineva care a participat la
această lucrare mărturisea: „Pretutindeni s-a produs cea mai profundă cercetare a inimii și
umilire a sufletului înaintea Dumnezeului cerului. Ea a produs împuținarea iubirii pentru
lucrurile din lumea aceasta, o aplanare a controverselor și certurilor, o mărturisire a păcatelor,
o prăbușire înaintea lui Dumnezeu și rugăciuni de pocăință din inimi zdrobite, către El, pentru
iertare și primire. Ea a produs o așa mâhnire de sine și umilință în suflet cum niciodată nu se
mai văzuse. Așa cum Dumnezeu profetizase prin Ioel, că va fi atunci când ziua cea mare a
Domnului urma să fie la uși, ea a produs o sfâșiere a inimilor și nu a hainelor și o întoarcere
la Domnul cu post, cu plânset și bocet. Așa cum Dumnezeu spusese prin Zaharia, un spirit de
îndurare și de rugăciune s-a revărsat peste copiii Săi; au privit spre Acela pe care L-au
străpuns, a fost un mare bocet în țară ... și aceia care Îl așteptau pe Domnul și-au amărât
sufletele înaintea Lui.” (Bliss in Advent Shield and Review, vol. I, p. 271, January, 1845)
Dintre marile mișcări religioase începând din zilele apostolilor, nici una n-a fost mai liberă
de nedesăvârșirea omenească și de cursele lui Satana așa cum a fost aceea din toamna anului
1844. Chiar și acum, după trecerea multor ani, toți cei care au luat parte la mișcarea aceea și
care au stat hotărâți pe platforma adevărului simt încă influența sfântă a acelei lucrări
binecuvântate și dau mărturie că a fost de la Dumnezeu. La strigătul: „Iată, mirele vine, ieșiți-
I în întâmpinare”, aceia care așteptau ... s-au ridicat și și-au aprins candelele; ei au studiat
Cuvântul lui Dumnezeu cu un interes foarte mare, necunoscut mai înainte. Îngeri din cer au
fost trimiși să-i trezească pe aceia care se descurajaseră și să-i pregătească pentru a primi solia.
Lucrarea nu s-a întemeiat pe înțelepciunea și pe pregătirea oamenilor, ci pe puterea lui
Dumnezeu. Nu cei mai talentați, ci cei mai umili și devotați au fost printre primii care au auzit
și au luat aminte la chemare. Fermierii și-au lăsat recoltele pe câmp, meseriașii și-au lăsat
sculele și, cu lacrimi de bucurie, au ieșit să vestească avertizarea. Aceia care mai înainte
253