Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
plănuite pentru a câștiga bani fără osteneală. Nimic nu este atât de demoralizator sau otrăvitor,
îndeosebi pentru tineret, cum este câștigarea de bani sau de proprietăți fără muncă. Oamenii
onorabili se angajează în aceste jocuri și își liniștesc conștiința la gândul că banii trebuie să
circule, să fie folosiți pentru un scop bun și de aceea nu este curios faptul că tineretul țării
cade atât de des în obiceiuri pe care emoția jocurilor de noroc le provoacă aproape sigur.”
Spiritul asemănării cu lumea inundă bisericile din toată creștinătatea. Robert Atkins, întro
predică ținută la Londra, prezintă un tablou al decăderii spirituale care predomina în Anglia:
„Adevărații credincioși se împuținează pe pământ și nimeni nu pune la inimă lucrul acesta.
Adepții religiei din vremea noastră, din orice biserică, sunt iubitori de lume, se aseamănă
lumii, iubitori ai belșugului și tânjesc după considerație. Sunt chemați să sufere cu Hristos,
dar se supără chiar și de mustrare.... Apostazie, apostazie, apostazie este scris pe frontispiciul
fiecărei biserici; și dacă ar ști lucrul acesta, și dacă l-ar simți, ar mai fi o nădejde; dar vai, ei
strigă: «suntem bogați, ne-am înmulțit bunurile și nu ducem lipsă de nimic.»” (Second Advent
Library, tract nr. 39)
Marele păcat pus în seama Babilonului este că „a făcut ca toate popoarele să bea din vinul
mâniei desfrânării ei”. Acest pahar pe care îl întinde lumii reprezintă învățăturile rătăcite pe
care le-a primit ca urmare a legăturii ei nelegiuite cu oamenii cei mari ai pământului. Prietenia
cu lumea i-a stricat credința, astfel că acum exercită o influență distrugătoare asupra lumii,
susținând învățături care sunt împotriva declarațiilor lămurite ale Sfintelor Scripturi. Roma a
ascuns Biblia de popor și a cerut tuturor oamenilor să primească în schimb învățăturile ei. Se
știe că lucrarea Reformei a fost de a restabili înaintea oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu; dar
nu este oare prea adevărat că în bisericile din timpul nostru oamenii sunt învățați să-și
întemeieze credința mai degrabă pe crezul și pe învățăturile bisericii lor decât pe Scripturi?
Charles Beecher spunea, vorbind despre bisericile protestante: „Ele se simt jignite de orice
cuvânt aspru rostit împotriva crezurilor, cu aceeași sensibilitate cu care sfinții părinți s-ar fi
simțit jigniți de orice cuvânt aspru rostit împotriva venerării crescânde a sfinților și martirilor
pe care ei o încurajau.... Denominațiunile evanghelice protestante și-au strâns atât de mult
mâinile și s-au apropiat atât una de alta, încât un om nu poate deveni cu nici un chip predicator
în vreuna din ele, fără să accepte o altă carte pe lângă Biblie.
Nu este nimic închipuit în declarația că puterea crezului începe să interzică Biblia, tot așa
cum a făcut Roma, dar pe o cale mai subtilă.” (Sermon on „The Bible a Sufficient Creed”,
delivered at Fort Wayne, Indiana, febr. 22, 1846) Când învățătorii credincioși prezintă
Cuvântul lui Dumnezeu, se ridică bărbați de cultură, slujitori care pretind că înțeleg
Scripturile, dar care denunță învățătura sănătoasă ca fiind erezie, în felul acesta îi rătăcesc pe
cercetătorii după adevăr. Dacă lumea n-ar fi fost îmbătată în mod deplin cu vinul Babilonului,
mulțimile ar fi fost convinse și convertite de adevărurile lămurite și pătrunzătoare ale
Cuvântului lui Dumnezeu. Dar credința religioasă se prezintă atât de confuză și discordantă,
încât oamenii nu știu ce să considere ca fiind adevăr. Păcatul nepocăinței lumii stă la ușa
bisericii.
243