Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
pentru totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte.” (1 Tesaloniceni 4,
16-18).
Pe Patmosul cel stâncos, ucenicul iubit a auzit și el făgăduința: „Iată Eu vin curând”, iar
răspunsul lui plin de adorare dă glas rugăciunii bisericii de-a lungul peregrinării ei: „Amin,
vino Doamne Isuse”. (Apocalipsa 22, 20). Din temniță, de la rug, de pe eșafod, unde sfinții și
martirii au mărturisit despre adevăr, vine de-a lungul veacurilor exprimarea credinței și a
nădejdii lor. Fiind „asigurați de învierea Sa și în consecință și de a lor, la revenirea Sa, pentru
motivul acesta”, spune unul dintre acești creștini, „ei nu se temeau de moarte și se constata că
erau mai presus de ea”. (Daniel T. Taylor, The Reign of Christ on Earth: or, The Voice of the
Church in All Ages, 33). „Erau gata să meargă în mormânt pentru a putea învia liberi.” (Idem,
p. 54). Ei Îl așteptau pe Domnul lor „să vină din cer, pe nori cu slava Tatălui Său, ca să aducă
celui drept vremurile împărăției. Valdenzii nutreau aceeași credință (Idem, pp. 129-133).
Wycliffe privea înainte la revenirea Răscumpărătorului ca nădejde a bisericii.” (Idem, pp.
132-134)
Luther declara: „Sunt convins cu adevărat că ziua judecății nu va întârzia trei sute de ani.
Dumnezeu nu va putea îngădui mai mult această lume păcătoasă.... Ziua cea mare se apropie,
zi în care împărăția nelegiuiților va fi nimicită.” (Idem, pp. 158, 134) „Această lume
îmbătrânită nu este departe de sfârșitul ei”, spunea Melanchton. Iar Calvin îi îndemna pe
creștini „să nu ezite a dori cu ardoare ziua venirii lui Hristos ca cel mai remarcabil dintre toate
evenimentele” și declara că „întreaga familie a celor credincioși va avea în vedere ziua
aceasta. Trebuie să flămânzim după Hristos, trebuie să-L căutăm, să-L contemplăm”, zicea
el, „până în zorii acelei zile mari, când Domnul nostru Își va manifesta deplin slava împărăției
Sale”. (Idem, pp. 158, 134)
„Nu a dus Domnul Isus trupul nostru în ceruri?”, spunea Knox, reformatorul scoțian, „și
nu se va reîntoarce oare? Știm că El va reveni, și aceasta cu mare grabă”. Ridley și Latimer,
care și-au dat viața pentru adevăr, așteptau cu credință revenirea Domnului. Ridley scria:
„Fără îndoială, lumea — cred și de aceea spun — merge către sfârșit. Să strigăm în inimile
noastre împreună cu Ioan, slujitorul lui Dumnezeu, către Mântuitorul Hristos: «Amin, vino
Doamne Isuse»”. (Idem, pp. 151, 145)
„Gândul revenirii Domnului”, spunea Baxter, „îmi este atât de plăcut și plin de bucurie”.
(Richard Baxter, Works, vol, 17, p. 555). „A iubi revenirea Sa și a aștepta această fericită
nădejde este lucrarea credinței și caracterului sfinților Lui.... Dacă moartea este ultimul
vrăjmaș care va fi distrus la înviere, ne putem da seama cât de stăruitor trebuie să se roage și
să dorească credincioșii a doua venire a lui Hristos, până când va fi făcută această cucerire
deplină și finală.” (Idem, vol. 17, p. 500). „Aceasta este ziua pe care toți credincioșii trebuie
să o dorească, să o nădăjduiască și să o aștepte, ca fiind împlinirea întregii lucrări a mântuirii
lor și toate dorințele și străduințele sufletelor lor.... Grăbește, o, Doamne, această zi
189