Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
ci de natura lui Dumnezeu și natura omului, precum și de relația neschimbată a unuia față de
celălalt.
„N-am venit să stric, ci să împlinesc”.... Fără îndoială că sensul acestor cuvinte, în armonie
cu tot ce este înainte și după, este următorul: „Am venit să întăresc Legea în toată plinătatea
ei, în ciuda tuturor răstălmăcirilor omenești; am venit să pun într-o lumină clară și deplină tot
ce a fost întunecat și neclar în ea; am venit să declar importanța deplină și adevărată a oricărei
părți din ea; să arăt lungimea și lărgimea, întreaga întindere a oricărei porunci cuprinse în ea,
înălțimea și adâncimea, curăția necuprinsă și spiritualitatea din toate ramurile ei”. (Wesley,
sermon 25)
Wesley a arătat armonia desăvârșită dintre Lege și Evanghelie. „Există, deci, cea mai
strânsă legătură ce se poate concepe între Lege și Evanghelie. Pe de o parte, Legea deschide
continuu drumul și ne îndrumă spre Evanghelie; pe de altă parte, Evanghelia ne conduce
continuu la o înțelegere mai deplină a Legii. De exemplu, Legea ne cere să-L iubim pe
Dumnezeu, să iubim pe aproapele nostru, să fim blânzi, umili și sfinți. Dar noi simțim că nu
suntem în stare pentru aceste lucruri; mai mult, că «pentru om lucrul acesta este cu neputință»;
dar Dumnezeu ne-a făgăduit că ne va da această iubire care ne face umili, blânzi și sfinți;
atunci noi ne prindem de această Evanghelie, de această veste bună și ni se face după credința
noastră; astfel, «neprihănirea Legii este împlinită în noi» prin credința care este în Hristos
Isus....”
„Pe cea mai înaltă treaptă a vrăjmașilor Evangheliei lui Hristos”, spunea Wesley, „stau
aceia care judecă Legea și o vorbesc de rău în mod deschis și argumentat; care îi învață pe
oameni să o calce (să o desființeze, să o piardă, să fie dezlegați de obligația față de ea) nu
numai una, fie că este cea mai mică sau cea mai mare, ci toate poruncile dintr-o lovitură....
Lucrul cel mai surprinzător dintre toate situațiile ce însoțesc această puternică înșelăciune este
acela că toți cei amăgiți sunt convinși că în realitate ei Îl cinstesc pe Hristos, respingând Legea
Sa, și că Îi preamăresc Numele în timp ce-I distrug învățătura. Da, ei Îl cinstesc ca și Iuda
atunci când a spus: «Plecăciune, Învățătorule, și L-a sărutat». Iar El ar putea spune pe drept
cuvânt fiecăruia dintre ei: «Cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?» Nu înseamnă decât trădarea
Lui cu o sărutare a vorbi despre sângele Său, dar a-I smulge coroana, a trece pe lângă o parte
din Lege sub pretextul înaintării Evangheliei Sale. Nimeni dintre aceia care predică credința
în felul acesta care, direct sau indirect, tinde să înlăture un domeniu de ascultare, care Îl
predică pe Hristos pentru a-L desființa sau a coborî pe orice cale, cea mai mică dintre
poruncile lui Dumnezeu, nu poate desigur să scape de această acuzație.” (Idem, sermon 35)
Acelora care susțineau că „predicarea Evangheliei răspunde tuturor cerințelor Legii”,
Wesley le răspundea: „Noi respingem aceasta în mod categoric. Ea nu răspunde primului scop
al Legii, acela de a-i convinge pe oameni de păcat și de a-i trezi pe aceia care sunt încă
adormiți chiar la marginea iadului”. Apostolul Pavel declară că „prin Lege vine cunoștința
deplină a păcatului;” și „până ce omul nu este convins de păcat, el nu va simți cu adevărat
163