Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Prințul răului se luptă pentru orice palmă de teren pe care poporul lui Dumnezeu înaintează
în călătoria a spre cetatea de sus. În toată istoria bisericii, nici o reformă nu a putut fi înfăptuită
fără să întâmpine piedici serioase. Așa a fost în zilele lui Pavel. Oriunde apostolul întemeia o
biserică, acolo erau unii care pretindeau că au primit credința, dar aduceau cu ei rătăciri care,
dacă ar fi fost primite, ar fi îndepărtat poporul de la iubirea pentru adevăr. Și Luther a suferit
necazuri și încurcături mari din cauza persoanelor fanatice, care pretindeau că Dumnezeu le
vorbise și puneau ideile și părerile lor mai presus decât mărturia Scripturilor. Mulți din cei
lipsiți de credință și experiență, și foarte încrezuți în ei înșiși, cărora le plăcea să audă și să
vorbească lucruri noi, erau înșelați de pretențiile noilor învățători și se uneau cu agenții lui
Satana în lucrarea lor de a dărâma ceea ce Dumnezeu ajunsese să clădească. Și frații Wesley,
precum și alții, care aduseseră binecuvântări lumii prin influența și credința lor, aveau să se
lovească la fiecare pas de cursele lui Satana care îi împingea la fanatism pe cei cu exces de
zel, neechilibrați și nesfințiți.
William Miller nu simpatiza cu acele influențe care conduceau spre fanatism. El declara,
ca și Luther, că orice duh trebuie verificat prin Cuvântul lui Dumnezeu. „Satana”, spunea
Miller, „are o mare putere asupra minților unora din zilele noastre. Și de unde să știm ce duh
este în ei?
Biblia răspunde: «După roadele lor îi veți cunoaște».... Sunt multe duhuri care au apărut
în lume; și ni se poruncește să cercetăm duhurile. Duhul care nu ne face să trăim cumpătat, în
neprihănire și evlavie în această lume, nu este Duhul lui Hristos. Din ce în ce mă conving mai
mult că Satana este amestecat în aceste mișcări nesăbuite.... Mulți din mijlocul nostru, care
pretind că sunt pe deplin sfințiți urmează tradițiile oamenilor și sunt tot atât de necunoscători
ai adevărului ca și ceilalți care nu au asemenea pretenții.” (Bliss, pp. 236.237). „Duhul rătăcirii
ne va depărta de adevăr, dar Duhul lui Dumnezeu ne va conduce la adevăr. Dacă ziceți: «Sar
putea ca un om să fie în rătăcire și să creadă că are adevărul. Cum să înțelegem?»
Răspundem: Duhul și Cuvântul sunt în deplin acord. Dacă un om se judecă prin Cuvântul lui
Dumnezeu și se descoperă în armonie desăvârșită cu întregul Cuvânt, atunci el trebuie să
creadă că are adevărul; dar dacă descoperă că duhul care-l conduce nu se armonizează cu tot
conținutul Legii lui Dumnezeu sau a Cărții Sfinte, atunci să meargă cu atenție ca să nu cadă
în cursa celui rău.” (The Advent Herald and The Signs of the Times Reporter, vol. 8 nr. 23,
15 ianuarie 1845). „Adesea am găsit o mai mare dovadă de evlavie într-o privire caldă și
amabilă, pe un obraz umed de lacrimi și într-o vorbire înecată de suspine decât în multă
gălăgie prin care unii își arată creștinismul lor.” (Bliss, p. 282)
În zilele Reformei, adversarii ei au pus toate relele fanatismului pe seama acelora care
luptau cel mai stăruitor împotriva lui. O cale asemănătoare a fost urmată și de împotrivitorii
mișcării advente. Și nefiind mulțumiți cu prezentarea eronată și exagerată a greșelilor celor
extremiști și fanatici, au pus în circulație rapoarte nefavorabile care nu aveau nici cea mai
slabă urmă de adevăr. Aceste persoane erau animate de prejudecăți și de ură. Pacea le fusese
249