Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
practici inutile și chiar dăunătoare, ar fi aduse în tezaurul Domnului, iar creștinii ar fi exemplu
de cumpătare, de lepădare de sine și de jertfire. Atunci ei ar fi lumina lumii.
Lumea este sclava îngăduinței de sine. „Pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia
vieții” stăpânesc mulțimile. Însă urmașii lui Hristos au o chemare mai sfântă. „Ieșiți din
mijlocul lor, și fiți deosebiți, spune Domnul, și nu atingeți ce este necurat.” În lumina
Cuvântului lui Dumnezeu, suntem îndreptățiți să declarăm că nu poate fi adevărată acea
sfințire care nu rodește o renunțare la tendințele păcătoase și la plăcerile lumii.
Pentru toți aceia care împlinesc aceste condiții: „Ieșiți din mijlocul lor și fiți deosebiți ...
și nu atingeți ce este necurat”, făgăduința lui Dumnezeu este: „Vă voi primi și vă voi fi Tată,
iar voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic” (2 Corinteni 6, 17.18). Este
privilegiul și datoria oricărui creștin de a avea o experiență bogată în lucrurile lui Dumnezeu.
„Eu sunt Lumina lumii”, spune Isus. „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci
va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). „Dar cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare,
a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei” (Proverbe 4, 18). Fiecare pas de
credință și de ascultare aduce sufletul într-o legătură mai strânsă cu Lumina lumii, în care „nu
este întuneric”. Razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii strălucesc asupra slujitorilor lui
Dumnezeu, iar ei reflectă razele Sale. După cum stelele ne spun că în cer este o lumină mai
mare de la slava căreia ele își primesc strălucirea, tot astfel creștinii trebuie să dea pe față
faptul că există un Dumnezeu pe tronul universului, al cărui caracter este vrednic de laudă și
de imitat. Darurile Duhului Său, curăția și sfințenia caracterului Său se vor da pe față în
martorii Săi.
În Epistola sa către Coloseni, Pavel subliniază binecuvântările bogate oferite copiilor lui
Dumnezeu. El spune: „Noi nu încetăm să ne rugăm pentru voi, și să cerem să vă umpleți de
cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească; pentru ca astfel să
vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru: aducând roade în
tot felul de fapte bune, și crescând în cunoștința lui Dumnezeu: întăriți, cu toată puterea,
potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie” (Coloseni
1, 9-11).
El scrie apoi despre dorința sa ca frații din Efes să ajungă la înțelegerea înălțimii
privilegiului de creștin. El desfășoară înaintea lor, în cel mai cuprinzător limbaj, puterea
minunată și cunoașterea pe care le-ar putea avea, ca fii și fiice ai Celui Preaînalt. Ei erau aceia
„întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinlăuntru ... pentru ca având rădăcina și temelia
pusă în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea,
adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință”.
Dar rugăciunea apostolului atinge apogeul privilegiului atunci când se roagă ca „să ajungeți
plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3, 16-19).
Aici sunt descoperite înălțimile realizărilor care pot fi atinse prin credința în făgăduințele
Tatălui nostru ceresc, atunci când împlinim cerințele Sale. Prin meritele lui Hristos, avem
299