Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
are nici un motiv temeinic să rețină mărturia Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că provoacă
împotrivire. Mărturisirea de credință făcută de sfinți și de martiri a fost scrisă pentru folosul
generațiilor care au urmat. Acele exemple vii de sfințenie și de integritate statornică ne-au
fost lăsate pentru a inspira curaj acelora care acum sunt chemați să dea mărturie pentru
Dumnezeu. Ei au primit harul și adevărul nu numai pentru ei, ci ca prin ei cunoașterea lui
Dumnezeu să lumineze întregul pământ. A dat Dumnezeu lumină slujitorilor Săi în această
generație? Atunci ei trebuie să o lase să lumineze în lume.
În vechime, Dumnezeu a spus unei persoane care vorbea în numele Său: „Dar casa lui
Israel nu va voi să te asculte, pentru că nu vrea să M-asculte”. Cu toate acestea, El a spus: „Ci
să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta” (Ezechiel 3, 7; 2, 7).
Slujitorului lui Dumnezeu din acest timp îi este dată porunca: „Înalță-ți glasul ca o trâmbiță,
și arată poporului Meu nelegiuirile lui și casei lui Iacov păcatele ei”. (Isaia 58, 1)
Pe măsura ocaziilor pe care le au, toți aceia care au primit lumina adevărului se găsesc sub
aceeași solemnă și înfricoșată răspundere cum a fost profetul lui Israel, căruia Cuvântul
Domnului i-a spus: „Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să
asculți Cuvântul care iese din gura Mea, și să-i înștiințezi din partea Mea. Când zic celui rău:
«Răule, vei muri negreșit!» și tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va
muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă vei înștiința pe cel
rău, ca să se întoarcă de la calea lui, și el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu
îți vei mântui sufletul” (Ezechiel 33, 7-9).
Piedica cea mare în primirea și vestirea adevărului este faptul că aceasta implică neplăceri
și batjocură. Acesta este singurul argument împotriva adevărului, pe care apărătorii lui nu l-
au putut contrazice. Dar lucrul acesta nu i-a făcut pe adevărații urmași ai lui Hristos să se
clatine. Ei nu așteaptă ca adevărul să devină popular. Fiind convinși de datoria lor, ei primesc
de bunăvoie crucea pe care apostolul Pavel socotea că „încercările noastre ușoare de o clipă,
lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă”; împreună cu cel din vechime,
care „socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului” (2 Corinteni
4, 17; Evrei 11, 26).
Oricare ar fi mărturisirea lor, numai aceia care slujesc lumii în inima lor lucrează din
interes, mai degrabă decât din principiu, în lucrurile religioase. Trebuie să alegem dreptatea,
pentru că este drept, și să lăsăm urmările pe seama lui Dumnezeu. Bărbaților de principiu, de
credință și de curaj, lumea le este în mare măsură îndatorată pentru reformele ei mari. Prin
astfel de oameni trebuie dusă mai departe lucrarea de reformă pentru timpul acesta. Așa zice
Domnul: „Ascultați-Mă, voi care cunoașteți neprihănirea, popor, care ai în inimă Legea Mea!
Nu te teme de ocara oamenilor, și nu tremura de ocările lor. Căci îi va mânca molia ca pe o
haină, și-i va roade viermele cum roade lâna; dar neprihănirea Mea va dăinui în veci, și
mântuirea Mea se va întinde din veac în veac” (Isaia 51, 7.8).
289