Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
lucrarea viitoare a lui Wycliffe ca reformator. Bărbați de cultură studiaseră Cuvântul lui
Dumnezeu și găsiseră adevărul mare cu privire la harul Său fără plată descoperit în el. În
învățăturile lor, ei răspândiseră cunoștința despre acest adevăr și conduseseră și pe alții să se
îndrepte spre descoperirile sfinte.
Când atenția lui Wycliffe a fost îndreptată către Scripturi, el s-a avântat în cercetarea lor
cu aceeași sârguință care-l făcuse în stare să stăpânească învățătura în școli. Până atunci el
simțise o mare lipsă, pe care nici studiile scolastice, nici învățătura bisericii nu o putuseră
împlini. În Cuvântul lui Dumnezeu a găsit ceea ce mai înainte căutase în zadar. Aici a văzut
planul de mântuire descoperit și pe Hristos împuternicit ca singurul Apărător în favoarea
omului. S-a predat în slujba lui Hristos și s-a hotărât să vestească adevărurile pe care le
descoperise.
Asemenea reformatorilor de mai târziu, Wycliffe n-a prevăzut de la începutul lucrării lui
unde va ajunge. El nu s-a așezat cu premeditare în opoziție cu Roma. Dar devotamentul lui
față de adevăr nu putea decât să-l aducă în conflict cu minciuna. Cu cât vedea mai clar
rătăcirile papalității, cu atât mai stăruitor prezenta învățătura Bibliei. El a văzut că Roma
părăsise Cuvântul lui Dumnezeu în schimbul tradiției omenești; el acuza neînfricat preoțimea
de a fi înlăturat Scripturile și cerea ca Biblia să fie redată poporului, iar autoritatea ei să fie
din nou restabilită în biserică. Era un învățător priceput și stăruitor și un predicator elocvent,
iar viața lui zilnică era o demonstrare a adevărurilor pe care le predica. Cunoștințele lui din
Scripturi, puterea raționamentului său, curăția vieții împreună cu integritatea și curajul lui
neînfricat i-au câștigat o încredere și un respect unanim. Mulți oameni nu mai erau mulțumiți
cu credința lor de mai înainte, vedeau nelegiuirea care abunda în biserica romană și saluta cu
o bucurie neascunsă adevărurile scoase la iveală de Wycliffe; dar conducătorii papali s-au
umplut de mânie când și-au dat seama că acest reformator câștiga o influență mai mare decât
a lor.
Wycliffe era un descoperitor ager al rătăcirii și demasca neînfricat abuzurile încurajate de
autoritatea Romei. În timp ce era capelan al regelui, a luat o atitudine îndrăzneață împotriva
plătirii tributului cerut de papa de la monarhul englez și a arătat că pretenția papală la
autoritate peste conducătorii pământești era în contradicție atât cu rațiunea, cât și cu revelația.
Pretențiile papei provocaseră mare nemulțumire, iar învățăturile lui Wycliffe exercitau o
influență asupra oamenilor învățați ai națiunii. Regele și nobilii s-au unit în respingerea
pretenției pontifului la autoritatea pământească și au refuzat plata tributului. În felul acesta s-
a iscat o adevărată furtună împotriva supremației papale în Anglia.
Un alt rău împotriva căruia reformatorul a purtat un război lung și hotărât a fost instituirea
ordinului călugărilor cerșetori. Mulți dintre acești călugări erau în Anglia și aruncau ocară
peste măreția și prosperitatea națiunii. Hărnicia, educația, morala, toate acestea resimțeau
influența lor distrugătoare. Viața de lenevie și cerșetorie a călugărilor era nu numai o povară
grea pentru veniturile poporului, dar mai aducea și dispreț muncii folositoare. Tineretul era
47