Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Capitolul 7 — O Revoluție Începe
Cel mai remarcabil, — dintre cei chemați să conducă biserica din întunericul papalității în
lumina unei credințe mai pure, a fost Martin Luther. Zelos, înflăcărat și devotat, necunoscând
altă temere afară de temerea de Dumnezeu și nerecunoscând nici o altă temelie pentru credința
religioasă afară de Sfânta Scriptură, Luther era omul timpului său; prin el Dumnezeu a
împlinit o mare lucrare pentru reformarea bisericii și iluminarea lumii. Asemenea primilor
vestitori ai Evangheliei, Luther s-a ridicat din rândurile celor săraci. Primii lui ani au fost
petrecuți într-un cămin umil de țărani germani. Prin truda zilnică de miner, tatăl său a câștigat
mijloacele necesare pentru educația sa. Intenționa să-l facă jurist; dar Dumnezeu avea ca scop
să-l facă ziditor în marele templu care se înălța încet peste veacuri. Asprimea, lipsurile și o
disciplină severă au fost școala în care Înțelepciunea Infinită l-a pregătit pe Luther pentru
misiunea importantă a vieții lui.
Tatăl lui Luther era un bărbat cu o inteligență puternică și activă și cu o mare forță în
caracter, cinstit, hotărât și deschis. Era devotat convingerilor sale față de datorie, oricare ar fi
fost consecințele. Bunul lui simț sănătos l-a făcut să privească sistemul monastic cu
neîncredere. A fost foarte nemulțumit atunci când Luther, fără consimțământul său, a intrat
într-o mănăstire, și a trebuit să treacă doi ani ca tatăl să se împace cu fiul, și chiar și atunci
convingerile i-au rămas aceleași.
Părinții lui Luther manifestau mare grijă pentru educarea și instruirea copiilor. Ei se
străduiau să-i instruiască în cunoașterea lui Dumnezeu și în practicarea virtuților creștine.
Rugăciunile tatălui se înălțau adesea către ceruri în auzul fiului său, ca acest copil să-și
amintească de numele Domnului și într-o zi să ajute la înaintarea adevărului Său. Orice
posibilitate de cultură intelectuală sau morală, de care viața lor de trudă le îngăduia să se
bucure, era imediat folosită de acești părinți. Eforturile lor erau sincere și stăruitoare pentru
a-și pregăti copiii pentru o viață evlavioasă și folositoare. Cu hotărârea lor și cu puterea
caracterului lor, uneori exercitau o severitate prea mare; dar viitorul reformator, deși era
conștient că în unele privințe greșeau, găsea totuși că disciplina lor trebuia mai degrabă
aprobată decât condamnată.
La școala în care a fost trimis, la o vârstă destul de fragedă, Luther a fost tratat cu asprime
și chiar cu violență. Atât de mare era sărăcia părinților săi, încât pentru a merge de acasă la
școală într-un oraș, a fost obligat, pentru un timp, să-și câștige pâinea cântând din poartă în
poartă și deseori suferea de foame. Ideile întunecate și superstițioase cu privire la religia care
era atunci în circulație îl umpleau de teamă. Se culca seara cu o inimă amărâtă, privind
cutremurat la un viitor întunecat, și trăia într-o groază continuă la gândul că Dumnezeu ar fi
un judecător aspru, necruțător, un tiran crud și nu un Tată ceresc plin de bunătate. Cu toate că
dezamăgirile erau mari și multe, Luther înainta hotărât spre ținta înaltă a desăvârșirii
intelectuale și morale, care-l atrăgea. El înseta după cunoștință, iar caracterul său stăruitor și
72