Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
primească credința reformată. Apoi, la scurt timp a fost martor, într-un sat vecin, la
decapitarea unui om condamnat la moarte pentru că se rebotezase. Aceasta l-a făcut să
studieze Biblia cu privire la botezul copiilor. Dar n-a putut găsi nici o dovadă în Scripturi în
favoarea lui; a văzut, dimpotrivă, că pocăința și credința sunt peste tot cerute ca o condiție
pentru primirea botezului.
Menno s-a retras din biserica romano-catolică, consacrându-și viața predicării adevărurilor
pe care le primise. Atât în Germania, cât și în Țările de Jos se ivise o grupă de fanatici care
susțineau învățături absurde și provocatoare de răscoală, batjocorind ordinea și decența sau
recurgând la violență și răzvrătire. Menno a văzut rezultatele grozave la care urmau să ajungă
în mod inevitabil aceste mișcări și s-a împotrivit cu putere învățăturilor rătăcite și metodelor
sălbatice ale acestor fanatici. Totuși, erau mulți care fuseseră înșelați de către acești fanatici,
dar care apoi renunțaseră la învățăturile lor amăgitoare, și mai existau încă mulți urmași ai
vechilor creștini, roade ale învățăturilor valdenze. Menno a lucrat cu mare râvnă și succes
printre aceste grupe.
Timp de 25 de ani a călătorit încoace și încolo împreună cu soția și copiii săi, îndurând
greutăți și lipsuri mari, având continuu viața în primejdie. A parcurs Țările de Jos și nordul
Germaniei, lucrând îndeosebi printre clasele mai umile, dar exercitând o influență vastă. Cu
o elocvență înnăscută, deși avea puțină instruire, era un bărbat cu o integritate fără reproș, cu
un spirit umil și un comportament amabil, de o evlavie sinceră și serioasă, exemplificând în
viața lui preceptele pe care le predica, fapt care câștiga încrederea oamenilor. Discipolii săi
au fost împrăștiați și asupriți. Ei au avut mult de suferit fiind confundați cu fanaticii din
Münster. Dar cu toate acestea datorită lucrării lui mulți au fost convertiți.
Nicăieri n-au fost primite învățăturile reformate mai mult decât în Țările de Jos. În câteva
țări, aderenții lor au suferit cea mai groaznică persecuție. În Germania, Carol al V-lea
interzisese Reforma și i-ar fi adus cu bucurie pe toți adepții ei la rug; dar prinții s-au ridicat
ca o barieră împotriva tiraniei lui. În Olanda, unde puterea lui era și mai mare, edictele
persecutoare au urmat unul după altul în rapidă succesiune. Citirea Bibliei, ascultarea ei,
predicarea sau chiar a vorbi despre ea însemna culpabilitate gravă și moarte pe rug. De
asemenea, rugăciunea în ascuns, refuzul închinării în fața unei icoane sau intonarea unui
psalm erau fapte care se pedepseau cu moartea. Chiar și aceia care își renegau rătăcirile erau
condamnați și, dacă erau bărbați, erau uciși cu sabia, iar dacă erau femei, erau arse de vii. Mii
de oameni au pierit sub domnia lui Carol și a lui Filip al II-lea.
Odată a fost adusă înaintea inchizitorilor o familie întreagă, acuzată că nu vine la liturghie
și se închină acasă în taină. La cercetarea făcută cu privire la practicile lor, fiul cel mai tânăr
a răspuns: „Ne plecăm pe genunchi și ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze mintea și să ne
ierte păcatele; ne rugăm pentru suveranul nostru, ca domnia lui să fie prosperă și viața lui
fericită, ne rugăm pentru judecătorii noștri, ca Dumnezeu să-i păzească.” (Wylie, b.18, cap.6).
La aceste cuvinte, câțiva dintre judecători au fost mișcați profund, cu toate acestea tatăl și
148