Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
nu trebuie să facă nici o lege care să urmărească respectarea unei religii stabilite sau care să
interzică exercitarea liberă a ei.”
„Inițiatorii constituției au recunoscut principiul veșnic, prin care legătura omului cu
Dumnezeul său este mai presus de legislația omenească, iar drepturile conștiinței sunt
inalienabile. N-au fost necesare discuții pentru a stabili acest adevăr; îl simțim în pieptul
nostru. Această conștiință a fost aceea care, în ciuda legilor omenești, a susținut atâția martiri
în chinuri și flăcări. Ei simțeau că datoria lor față de Dumnezeu era mai presus de legislațiile
omenești și că omul nu are nici o autoritate asupra conștiinței lor. Este un principiu înnăscut
pe care nimic nu-l poate șterge.” (Congressional documents, USA, seria nr. 200, document
nr. 271)
Când s-a răspândit în țările Europei vestea despre o țară în care orice om se poate bucura
de rodul muncii lui și poate asculta de convingerile conștiinței lui, mii de oameni s-au
îndreptat spre țărmurile Lumii Noi. Coloniile s-au înmulțit cu repeziciune. „Massachusetts,
printr-o lege specială, oferea o primire bună și un ajutor, din subscripție publică, creștinilor
de orice naționalitate, care fugeau peste Atlantic, «pentru a scăpa de războaie, de foamete sau
de apăsarea persecutorilor lor». În felul acesta fugarii și oprimații deveneau prin lege oaspeții
statului.” (Martyn vol 5, p. 417). În timpul celor douăzeci de ani de la prima debarcare la
Plymouth, mii de peregrini se stabiliseră în Noua Anglie.
Pentru a-și asigura idealul urmărit, „se mulțumeau să aibă o existență sărăcăcioasă, printro
viață de trudă și de simplitate. Nu cereau de la pământul lor decât rodul muncii. Nu se lăsau
îmbătați de visuri care să aducă ceața amăgirii pe calea lor.... Se mulțumeau cu un progres
încet, dar continuu al stării lor sociale. Suportau cu răbdare privațiunile vieții deșertului,
udând pomul libertății cu lacrimile lor și cu sudoarea frunții până și-a înfipt adânc rădăcinile
în pământ.” Biblia era privită ca temelia credinței lor, izvorul înțelepciunii, cartă a libertății.
Principiile ei erau prezentate cu sârguință în cămin, în școală și în biserică, iar roadele se
vedeau în economie, în inteligență, în curăție și în cumpătare. Cineva putea trăi ani de zile
într-o așezare puritană „fără a vedea vreun bețiv, fără să audă vreun blestem sau să întâlnească
un cerșetor”. (Bancroft, pt. 1, cap. 19, p. 25). Se demonstra că principiile Bibliei constituie
cele mai sigure garanții ale demnității naționale. Coloniile, la început slabe și izolate, au
devenit o federație de state puternice, iar lumea privea cu uimire pacea și prosperitatea unei
„biserici fără papă și a unui stat fără rege”.
Un număr din ce în ce mai mare de oameni erau continuu atrași către țărmurile Americii,
mânați însă de motive cu totul diferite de ale primilor peregrini. Deși credința și curăția de la
început exercitau o putere larg răspândită și modelatoare, influența ei a început să scadă pe
măsură ce creștea numărul acelora care căutau numai câștiguri materiale. Rânduiala adoptată
de primii coloniști, de a îngădui numai membrilor bisericii să voteze sau să dețină o slujbă în
guvernarea civilă, a dus la urmările cele mai dezastruoase. Această măsură fusese acceptată
ca mijloc pentru a păstra curăția statului, dar ea a avut ca urmare corupția în biserică.
184