Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
intrare la tronul Puterii Infinite. „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru
noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8, 32). Tatăl a
dat Fiului Său Duhul fără măsură, iar noi ne putem împărtăși de plinătatea Lui. Isus spune:
„Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl
vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11, 13). „Dacă cereți ceva în
Numele Meu, vă voi da.” „Cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 14, 14;
16, 24).
În timp ce viața creștinului va fi caracterizată prin umilință, ea nu trebuie să fie marcată
de amărăciune și dispreț de sine. Este privilegiul tuturor să trăiască astfel, încât Dumnezeu săi
aprobe și să-i binecuvânteze. Nu este voia Tatălui nostru ceresc ca să fim totdeauna sub
condamnare și întunecime. Nu este nici o dovadă de adevărată umilință în a merge cu capul
plecat, dar cu inima plină de gânduri egoiste. Putem merge la Isus și să fim curățiți, pentru a
sta înaintea Legii fără rușine sau remușcări. „Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce
sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile
Duhului” (Romani 8, 1).
Prin Isus, fiii căzuți ai lui Adam devin „fii ai lui Dumnezeu”. „Căci Cel ce sfințește și cei
ce sunt sfințiți, sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este rușine să-i numească «frați»” (Evrei
2, 11). Viața creștinului trebuie să fie o viață de credință, de biruință și de bucurie în Domnul.
„Pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruie lumea; și ceea ce câștigă biruința asupra
lumii, este credința noastră” (1 Ioan 5, 4). Adevărat vorbea și Neemia, slujitorul Domnului:
„Bucuria în Domnul este tăria voastră” (Neemia 8, 10). Iar Pavel spune: „Bucurați-vă
totdeauna în Domnul! Și iarăși zic, bucurați-vă”. „Bucurați-vă întotdeauna.
Rugați-vă neîncetat. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia
lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi” (Filipeni 4, 4; 1 Tesaloniceni 5, 16-18).
Acestea sunt roadele pocăinței și ale sfințirii biblice; și din cauză că marile principii ale
neprihănirii stabilite în Legea lui Dumnezeu sunt privite cu o atât de mare nepăsare de lumea
creștină, aceste roade se văd atât de rar. Pentru motivul acesta se dă pe față atât de puțin din
acea lucrare profundă și dăinuitoare a Duhului lui Dumnezeu, care a caracterizat redeșteptările
din anii de mai înainte. Privind, suntem schimbați. Și atunci când preceptele sfinte, în care
Dumnezeu le-a descoperit oamenilor desăvârșirea și sfințenia caracterului Său, sunt neglijate,
iar mințile oamenilor sunt îndreptate către învățături și teorii omenești, ne mirăm că a urmat
o decădere a evlaviei vii în biserică. Așa zice Domnul: „M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor
vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apă” (Ieremia 2, 13).
„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi.... Ci își găsește plăcerea în Legea
Domnului, și zi și noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă,
care își dă rodul la vremea lui, și ale cărui frunze nu se veștejesc: tot ce începe duce la bun
sfârșit” (Psalmii 1, 1-3). Numai atunci când Legea lui Dumnezeu este restabilită în poziția ei
de drept se va produce o reînviorare a credinței și a evlaviei de la început, în mijlocul
300