Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
ritualuri; ei au păstrat cu strictețe exclusivismul lor național, în timp ce ei înșiși recunoșteau
că prezența lui Dumnezeu nu se mai vedea printre ei. Profeția lui Daniel arăta fără greș timpul
venirii lui Mesia și preciza atât de direct moartea Sa, încât ei au descurajat studiul cărții lui și,
în cele din urmă, rabinii au pronunțat un blestem asupra tuturor acelora care ar fi încercat o
socotire a timpului. În orbirea și nepocăința lor, fiii lui Israel, în secolele care au urmat, au
devenit indiferenți la invitațiile miloase ale mântuirii și neatenți la binecuvântările
Evangheliei, ca o avertizare solemnă și înfricoșată a primejdiei de a respinge lumina din cer.
Oriunde există aceeași cauză vor urma aceleași consecințe. Acela care în mod deliberat își
înăbușe convingerile cu privire la datorie, pentru că nu se potrivesc cu înclinațiile sale, va
pierde în cele din urmă puterea discernământului între adevăr și rătăcire. Rațiunea se întunecă,
conștiința se tocește, inima se împietrește, iar sufletul se desparte de Dumnezeu. Acolo unde
solia adevărului divin este disprețuită sau socotită fără importanță, acolo biserica va fi
învăluită în întuneric, credința și dragostea se vor răci și înstrăinarea și certurile vor pătrunde
înăuntru. Membrii bisericii își concentrează interesele și energiile în planuri lumești, iar
păcătoșii se împietresc în nepocăința lor.
Prima solie îngerească din Apocalipsa capitolul 14, care anunța ceasul judecății lui
Dumnezeu chemându-i pe oameni să se teamă și să se închine Lui, a avut scopul de a-i despărți
pe aceia care purtau numele de popor al lui Dumnezeu, de influențele dăunătoare ale lumii și
a-i trezi spre a vedea adevărata lor stare de decădere și iubire pentru lume. În această solie
Dumnezeu a trimis bisericii o avertizare care, dacă ar fi fost primită, ar fi îndreptat relele carei
îndepărtau de El. Dacă ar fi primit solia din cer, smerindu-și inimile înaintea Domnului și
căutând cu sinceritate să se pregătească pentru a sta în prezența Sa, Duhul și puterea lui
Dumnezeu s-ar fi manifestat în mijlocul lor. Biserica ar fi ajuns iarăși la acea stare
binecuvântată de unire, credință și iubire care se vedea în zilele apostolice, când credincioșii
erau „o inimă și un suflet” și „vesteau Cuvântul Domnului cu îndrăzneală”, când „Domnul
adăuga în fiecare zi la Biserică pe cei care trebuiau să fie mântuiți.” (Faptele Apostolilor 4,
32.31; Faptele Apostolilor 2, 47).
Dacă aceia care pretind că sunt poporul lui Dumnezeu ar primi lumina care strălucește
asupra lor din Cuvântul Său, ar ajunge la acea unitate pentru care S-a rugat Hristos și pe care
apostolul a descris-o ca fiind „unirea Duhului prin legătura păcii”. „Este”, spune el, „un singur
trup și un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre,
este un singur Domn, o singură credință, un singur botez.” (Efeseni 4, 3-5) Acestea erau
rezultatele binecuvântate, experimentate de aceia care au primit solia adventă. Ei proveneau
din grupări religioase diferite, dar deosebirile lor confesionale fuseseră îndepărtate; crezurile
care erau în conflict au fost distruse, nădejdea despre un mileniu vremelnic, neavând temei în
Scriptură, a fost părăsită; vederile rătăcite cu privire la a doua venire au fost corectate; mândria
și asemănarea cu lumea au fost îndepărtate; greșelile erau îndreptate; inimile s-au unit în cea
mai dulce părtășie, iar iubirea și bucuria dețineau supremația. Dacă această învățătură a făcut
237