Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
față de Dumnezeu, ei ies din atribuțiile lor și nu mai poate fi nici o siguranță; căci este clar că,
dacă magistratul are puterea, el poate hotărî o serie de păreri sau crezuri astăzi și altele mâine;
așa cum au făcut în Anglia diferiți regi și regine, diferiți papi și concilii în Biserica Romană;
astfel credința ar deveni o confuzie.” (Martyn, vol. 5, p. 340)
Participarea la slujbele bisericii majoritare a fost cerută sub amenințarea pedepsei cu
întemnițarea sau amendă. „Williams a dezaprobat această lege; cea mai rea prescripție din
codul de legi englez a fost aceea care impune participarea la biserică. A-i obliga pe unii
oameni să se unească cu alții de o altă convingere era o călcare flagrantă a drepturilor lor
naturale; să târăști la slujba religioasă publică pe cei care nu cred și nu doresc însemna să-i
obligi la fățărnicie.... Nimeni nu trebuie obligat să se închine sau să susțină o închinare
împotriva consimțământului său. «Cum, exclamau împotrivitorii uimiți de susținerile lui, nu
este vrednic lucrătorul de plata lui?» «Desigur, a răspuns el, dar să i-o dea aceia care îl
cheamă.»” (Bancroft pt.1, cap. 15, par. 2)
Roger Williams era respectat și iubit ca un slujitor credincios al Evangheliei, un bărbat cu
daruri deosebite, o integritate neclintită și o amabilitate adevărată; cu toate acestea, negarea
categorică a dreptului magistraților civili la autoritate asupra bisericii și cererea lui pentru
libertate religioasă nu puteau fi tolerate. Se susținea că aplicarea acestei învățături noi ar
„submina temelia statului și a guvernului țării”. (Idem, pt. 1, cap. 15, par. 10). Din cauza
aceasta s-a hotărât alungarea lui din colonii și, în cele din urmă, pentru a evita arestarea, a fost
silit să fugă prin gerul și viscolul iernii într-o pădure neumblată.
„Timp de paisprezece săptămâni”, spunea el, „am rătăcit printr-o vreme aspră, neștiind de
mâncare sau de somn”. Dar „corbii m-au hrănit în pustie” și un trunchi scorburos mi-a slujit
de adăpost (Martyn, vol. 5, pp. 349, 350). În felul acesta și-a continuat fuga plină de chin prin
zăpadă și păduri neumblate, până când și-a găsit refugiu într-un trib de indieni cărora le-a
câștigat încrederea și dragostea, încercând să-i învețe adevărurile Evangheliei.
Continuându-și drumul, în cele din urmă, după luni de schimbări și rătăciri, până la
Narragansett Bay, acolo a pus temelia primului stat al vremurilor moderne, care în modul cel
mai deplin a recunoscut dreptul libertății religioase. Principiul fundamental al coloniei lui
Roger Williams era „că orice om trebuie să aibă libertatea de a se închina lui Dumnezeu după
lumina propriei conștiințe” (Idem, vol. 5, p. 354). Micul său stat, Rhode Island, a devenit
azilul celor apăsați, care a crescut și a progresat până când principiul de temelie — libertatea
civilă și religioasă — a devenit piatra unghiulară a Republicii Americane. În acel document
vechi și măreț pe care strămoșii noștri l-au socotit ca fiind declarația drepturilor lor —
Declarația de Independență — ei declarau: „Susținem aceste adevăruri de la sine înțelese că
toți oamenii sunt creați egali; că sunt înzestrați de Creatorul lor cu drepturi inalienabile printre
care sunt viața, libertatea și dobândirea fericirii”. Iar Constituția garantează, în termenii cei
mai expliciți, inviolabilitatea conștiinței: „Nici o credință religioasă nu trebuie să fie cerută
vreodată ca o condiție pentru obținerea vreunui serviciu public în Statele Unite”. „Congresul
183