Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
binecuvântată!” (Idem, vol. 17, pp. 182, 183). Aceasta era nădejdea bisericii apostolice, a
„bisericii din pustie” și a reformatorilor.
Proorocia nu numai că profetizează modul și scopul revenirii lui Hristos, ci prezintă și
semnele prin care oamenii pot ști când venirea Lui este aproape. Isus spunea: „Vor fi semne
în soare, în lună și în stele”. (Luca 21, 25). „Soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da
lumina ei, stelele vor cădea din cer, și puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. Atunci se va
vedea Fiul omului venind pe nori cu o mare putere și cu slavă.” (Marcu 13, 24-26).
Descoperitorul descrie astfel primul dintre semnele care preced a doua venire: „S-a făcut un
mare cutremur de pământ, soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, și luna s-a făcut ca
sângele”. (Apocalipsa 6, 12)
Aceste semne au fost văzute înainte de începutul secolului al XIX-lea. Și ca o împlinire a
acestei proorocii, în anul 1755 a avut loc cel mai groaznic cutremur care a fost cunoscut
vreodată. Deși în general este cunoscut sub numele de cutremurul din Lisabona, el s-a întins
pe o mare parte din Europa, Africa și America. A fost simțit în Gröenlanda, în Indiile de Vest,
în insulele Madeira, în Norvegia și Suedia, Marea Britanie și Irlanda. El s-a extins pe o
suprafață de 4 milioane de mile pătrate. În Africa, șocul a fost aproape tot atât de puternic ca
și în Europa. O mare parte a orașului Alger a fost distrusă; iar la o mică distanță de Maroc, un
sat de 8 sau 10.000 de locuitori a fost înghițit cu totul. Un val uriaș a măturat coasta Spaniei
și Africii, inundând orașe și provocând o mare distrugere.
În Spania și Portugalia, șocul s-a manifestat cu o violență extremă. La Cadix, valul fluxului
se spune că a fost de 18 metri înălțime. „Munții cei mai mari din Portugalia au fost zguduiți
puternic, din temelie, iar unii dintre ei s-au despicat din vârf și s-au rostogolit într-un mod
ciudat, părți mari dintre ei fiind aruncate în văile învecinate. S-a spus că au ieșit flăcări din
acești munți.” (Sir Charles Lyell, Principles of Geology, p. 495) „La Lisabona, în adâncurile
pământului s-a auzit un bubuit de tunet și îndată după aceea o zguduitură puternică a distrus
o mare parte din oraș. În timp de aproximativ șase minute, au pierit 60.000 de persoane. La
început apele oceanului s-au retras lăsând țărmul uscat, apoi au revenit cu violență, ridicânduse
cu 15 metri și chiar mai mult deasupra nivelului obișnuit. Printre alte ravagii care au avut
loc la Lisabona în timpul catastrofei, a fost și prăbușirea unui chei nou construit, în întregime
din marmură, foarte costisitor. Un mare număr de oameni se refugiaseră acolo, căci părea un
loc sigur de scăpare, în care ar fi fost la adăpost de căderea zidurilor; dar deodată cheiul s-a
prăbușit cu toți oameni de pe el și nici un om n-a mai ieșit la suprafață.” (Idem, p. 495)
„Zguduitura cutremurului a fost urmată imediat de prăbușirea tuturor bisericilor și
mănăstirilor și aproape a tuturor clădirilor publice mari și a peste un sfert din celelalte case.
La aproape două ore după cataclism, focul a izbucnit în mai multe cartiere, mistuind orașul
cu deosebită violență timp de trei zile, încât acesta a fost cu totul pustiit. Cutremurul s-a produs
într-o zi de sărbătoare, când bisericile și mănăstirile erau arhipline de oameni, dintre care
foarte puțini au scăpat” (Encyclopedia Americana, art. „Lisabon”, ed. 1831). „Groaza
190