Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Capitolul 15 — Revoluția Franceză
Prezentând oamenilor o Biblie deschisă, Reforma a bătut, în secolul al XVI-lea, la ușa
tuturor țărilor Europei. Unele popoare au primit-o cu bucurie, ca pe un sol al Cerului. Dar în
alte țări, papalitatea reușise într-o mare măsură să-i oprească intrarea; astfel că lumina
cunoașterii Bibliei, cu influențele ei înălțătoare, a fost aproape cu totul îndepărtată. Într-una
din aceste țări, cu toate că lumina a putut pătrunde, ea a fost umbrită totuși de întuneric. Timp
de veacuri, adevărul și rătăcirea s-au luptat acolo pentru întâietate. În cele din urmă răul a
învins, iar adevărul Cerului a fost alungat. „Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită
Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina.” (Ioan 3, 19). Națiunea
a fost lăsată să culeagă urmările drumului pe care și l-a ales. Puterea Duhului lui Dumnezeu
a fost retrasă de la un popor care a disprețuit darul harului Său. Răului i-a fost îngăduit să
ajungă la maturitate și toată lumea a văzut rodul respingerii de bunăvoie a luminii.
Războiul împotriva Bibliei, purtat atât de multe veacuri în Franța, a culminat cu scenele
Revoluției. Acea răbufnire teribilă n-a fost decât urmarea firească a prigonirii pe care Roma
a dus-o împotriva Scripturilor . Aceasta a prezentat cea mai izbitoare ilustrare la care lumea a
fost martoră vreodată, cu privire la efectele modului de a lucra al papalității — o ilustrare a
urmărilor către care, timp de peste o mie de ani, s-au îndreptat învățăturile bisericii Romei.
Prigonirea Scripturilor în timpul perioadei de supremație papală a fost prevestită de profeți,
iar cartea Apocalipsei arată și urmările teribile care aveau să vină, îndeosebi peste Franța, din
partea stăpânirii „omului fărădelegii”.
Îngerul Domnului a zis: „Vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci și două de luni. Voi
da celor doi martori ai mei să proorocească, îmbrăcați în saci, o mie două sute șaizeci de zile.
Când își vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va
birui și-i va omorî. Și trupurile lor moarte vor zăcea în piața cetății celei mari, care, în înțeles
duhovnicesc, se cheamă «Sodoma» și «Egipt», unde a fost răstignit și Domnul lor. Și locuitorii
de pe pământ se vor bucura și se vor veseli de ei; și își vor trimite daruri unii altora, pentru că
acești doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului. Dar după cele trei zile și jumătate,
duhul de viață de la Dumnezeu a intrat în ei, și s-au ridicat în picioare, și o mare frică a apucat
pe cei ce i-au văzut.” (Apocalipsa 11, 2-11)
Perioadele menționate aici — „patruzeci și două de luni” și „o mie două sute șaizeci de
zile” — reprezintă timpul în care biserica lui Hristos avea să sufere persecuția din partea
Romei. Cei 1260 de ani ai supremației papale au început în anul 538 și s-au terminat în anul
1798 . La data aceasta, armata franceză a intrat în Roma și l-a făcut prizonier pe papa, care a
murit în exil. Deși la scurtă vreme după aceea a fost ales un nou papă, ierarhia papală n-a mai
ajuns niciodată să dețină puterea pe care o avusese mai înainte.
Persecutarea bisericii n-a continuat în toată perioada de 1260 de ani. Dumnezeu, din milă
față de poporul Său, a scurtat timpul încercării lor grele. Prevăzând marea strâmtorarea care
165