Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
De-a lungul anilor de lupte obositoare și fără mângâiere — ani de aspră jertfire de sine, de
mustrări și umilință — Wesley progresase neabătut în singura lui țintă de a-L căuta pe
Dumnezeu. Acum Îl găsise și descoperise că harul, pe care se chinuise să-l câștige prin
rugăciuni și posturi, prin fapte de binefacere și jertfire de sine, era un dar „fără bani și fără
plată”. Odată întemeiat în credința lui Hristos, tot sufletul lui ardea de dorința de a răspândi
cunoașterea Evangheliei slăvită a harului fără plată al lui Dumnezeu. „Priveam toată lumea
ca fiind parohia mea”, spunea el. „În orice parte a ei m-aș găsi, socotesc că este drept și o
datorie de conștiință să declar tuturor celor care doresc să mă asculte vestea bună a mântuirii.”
(Idem, Pagina. 74)
El persevera acum într-o viață strictă și de jertfire de sine, dar acum nu ca temei, ci ca
rezultat al credinței; nu ca fiind rădăcină, ci rodul sfințirii. Harul lui Dumnezeu în Hristos este
temelia nădejdii creștine, iar acest har se va manifesta prin ascultare. Viața lui Wesley a fost
devotată predicării marilor adevăruri pe care le primise — îndreptățirea prin credință în
sângele ispășitor al lui Hristos și puterea reînviorătoare a Duhului Sfânt asupra inimii,
aducând roade într-o viață asemănătoare cu exemplul lui Hristos.
Whitefield și frații Wesley se pregătiseră pentru lucrarea lor prin convingeri personale
concrete cu privire la starea lor căzută; și pentru a fi în stare să suporte încercarea ca buni
ostași ai lui Hristos, ei fuseseră supuși încercării amare a batjocurii, disprețului și persecuției,
atât în universitate, cât și atunci când au intrat în lucrarea predicării. Ei împreună cu câțiva
alții care erau de aceeași părere cu ei erau porecliți metodiști, în semn de dispreț, de către
colegii lor studenți neevlavioși, un nume care este până în prezent privit cu cinste și dat uneia
dintre cele mai mari denominațiuni din Anglia și America.
Ca membri ai bisericii anglicane, ei erau legați puternic de formele ei de închinare, dar
Domnul le prezenta în Cuvântul Său un ideal mai înalt. Duhul Sfânt îi îndemna să-L predice
pe Hristos și pe El răstignit. Puterea Celui Preaînalt însoțea lucrarea lor. Mii de oameni se
convingeau și se converteau cu adevărat. Și era necesar ca aceste oi să fie păzite de lupii
răpitori. Wesley nu se gândea nicidecum să întemeieze o denominațiune nouă, ci i-a organizat
într-o asociație care se numea Uniunea Metodistă.
Neînțeleasă și grea a fost împotrivirea pe care acești predicatori au întâmpinat-o din partea
bisericii oficiale, dar Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, a dirijat evenimentele pentru a face ca
reforma să înceapă înăuntrul bisericii. Dacă ar fi venit din afară, ea nu ar fi pătruns acolo unde
era mai necesară. Deoarece predicatorii redeșteptării erau oameni ai bisericii și lucrau sub
egida ei oriunde găseau ocazia, adevărul a intrat acolo unde altfel ușile ar fi rămas închise.
Unii dintre preoți s-au trezit din letargia lor morală și au devenit predicatori zeloși în propriile
parohii. Și astfel, unele biserici care fuseseră împietrite de formalism s-au trezit la viață.
În vremea lui Wesley, ca și în toate veacurile istoriei bisericii, oameni înzestrați cu diferite
daruri aduceau la îndeplinire lucrarea ce le-a fost încredințată. Nu erau de acord asupra tuturor
punctelor de doctrină, dar toți erau mânați de Duhul lui Dumnezeu și uniți în același țel, de a
159