Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Aceia care au călcat Legea divină nu erau neștiutori cu privire la caracterul lucrării lor. Ei se
așezau în mod deliberat deasupra lui Dumnezeu.
Un exemplu izbitor al procedeului Romei față de aceia care nu erau de acord cu ea a fost
prigonirea îndelungată și sângeroasă a valdenzilor, dintre care unii erau păzitori ai Sabatului.
Alții au suferit la fel pentru credincioșia lor față de porunca a patra. Istoria bisericilor din
Etiopia și Abisinia este semnificativă, în mod deosebit. În mijlocul întunecimii evului mediu,
creștinii din Africa Centrală, pierduți din vedere și uitați de lume, s-au bucurat timp de mai
multe veacuri de libertatea exercitării credinței lor. Dar, în cele din urmă, Roma a aflat de
existența lor și împăratul Abisiniei a fost în curând determinat să-l recunoască pe papa ca
vicar al lui Hristos. Au urmat și alte concesii. A fost dat un edict care interzicea păzirea
Sabatului sub cele mai aspre pedepse. (Vezi Michael Geddes, Church History of Ethiopia, pp.
311, 312.) Dar tirania papală a devenit în curând un jug atât de chinuitor, încât etiopienii s-au
hotărât să-l arunce de pe grumaz. După o luptă teribilă, romaniștii au fost alungați din
dominioanele lor, iar vechea credință a fost restabilită. Bisericile s-au bucurat iarăși de
libertatea lor și n-au uitat niciodată lecția pe care o învățaseră cu privire la amăgire, la fanatism
și puterea despotică a Romei. În liniștea singurătății lor, s-au mulțumit să rămână necunoscute
restului creștinătății.
Bisericile din Africa au ținut Sabatul așa cum era ținut de biserica papală înainte de
apostazia ei deplină. În timp ce țineau ziua a șaptea în ascultare de porunca lui Dumnezeu, se
rețineau de la lucru duminica, în conformitate cu obiceiul bisericii. Pentru obținerea puterii
supreme, Roma a călcat în picioare Sabatul lui Dumnezeu pentru a-l înălța pe al ei; dar
bisericile din Africa, ascunse timp de aproape o mie de ani, nu au fost atinse de această
apostazie. Când au fost aduse sub stăpânirea Romei, au fost obligate să părăsească Sabatul
adevărat și să-l înalțe pe cel fals; dar, de îndată ce și-au câștigat independența, s-au reîntors la
ascultarea de porunca a patra. (Vezi notele suplimentare.)
Aceste rapoarte ale trecutului descoperă cu claritate vrăjmășia Romei față de Sabatul
adevărat și față de apărătorii lui, precum și mijloacele pe care le folosește pentru a cinsti
instituția pe care a creat-o. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că aceste scene urmează să se
repete atunci când romano-catolicii și protestanții se vor uni pentru înălțarea duminicii.
Profeția din Apocalipsa capitolul 13 declară că puterea reprezentată de fiara cu coarne ca de
miel va face ca „pământul și cei ce locuiesc pe el” să se închine papalității, simbolizate acolo
prin fiara „asemenea unui leopard”. Fiara cu două coarne va spune și ea „celor ce locuiesc pe
pământ să facă o icoană fiarei”; și mai departe „va porunci tuturor, mari și mici, bogați și
săraci, liberi și robi”, să primească semnul fiarei (Apocalipsa 13, 11-16).
S-a arătat că Statele Unite sunt puterea reprezentată prin fiara cu coarne ca de miel și că
această profeție se va împlini atunci când Statele Unite vor impune păzirea duminicii, pe care
Roma o pretinde ca recunoaștere deosebită a supremației ei. Dar în acest omagiu față de
papalitate, Statele Unite nu vor fi singure. Influența Romei, în țările care odinioară i-au
363