Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
acela care iubește îngăduința de sine, este mai plăcut să-și mărturisească păcatele unui semen
muritor decât să-și deschidă sufletul înaintea lui Dumnezeu. Este mai plăcut firii omenești să
facă penitențe decât să renunțe la păcat; este mai ușor să-și mortifice trupul îmbrăcat în sac,
biciuit și în lanțuri aspre decât să-și răstignească poftele firești. Greu este jugul pe care inima
firească este gata să-l poarte, în loc să se plece și să ia jugul lui Hristos.
Există o asemănare izbitoare între biserica Romei și biserica iudaică din timpul primei
veniri a lui Hristos. În timp ce iudeii în ascuns călcau în picioare toate principiile Legii lui
Dumnezeu, pe dinafară erau foarte riguroși în păzirea preceptelor ei, încărcându-le cu excese
și tradiții care făceau ca ascultarea să fie grea și împovărătoare. Așa cum iudeii pretindeau că
respectă Legea, tot astfel și romaniștii pretind că respectă crucea. Ei înalță simbolul
suferințelor lui Hristos, în timp ce în viața lor Îl resping pe Acela pe care acesta Îl reprezintă.
Papistașii așază cruci pe biserici, pe altare și pe îmbrăcăminte. Pretutindeni se vede
însemnul crucii. Pretutindeni este onorată și înălțată pe dinafară. Dar învățăturile lui Hristos
sunt îngropate sub o mulțime de tradiții fără rost, interpretări rătăcite și pretenții aspre.
Cuvintele Mântuitorului spuse despre iudeii bigoți se aplică în dreptul conducătorilor Bisericii
Romano-Catolice cu o putere mult mai mare: „Ei leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat și
le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște” (Matei 23, 4). Suflete
conștiincioase sunt ținute în continuă groază, temându-se de mânia unui Dumnezeu ofensat,
în timp ce mulți dintre demnitarii bisericii trăiesc în lux și plăceri senzuale.
Închinarea la chipuri și la moaște, invocarea sfinților și înălțarea papei sunt născociri ale
lui Satana pentru a atrage mințile oamenilor de la Dumnezeu și de la Fiul Său. Pentru a le
desăvârși ruina, el încearcă să le întoarcă atenția de la Acela prin care pot găsi mântuirea. El
îi va conduce către orice țintă care Îl poate înlocui pe Acela care a zis: „Veniți la Mine, toți
cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11, 28). Efortul permanent al lui
Satana este de a prezenta greșit caracterul lui Dumnezeu, natura păcatului și adevăratele
probleme puse în joc în marea luptă. Denaturările lui slăbesc obligativitatea Legii divine și
dau oamenilor îngăduința să păcătuiască. În același timp, îi face să nutrească idei greșite
despre Dumnezeu, astfel încât să-L privească mai degrabă cu teamă și cu ură decât cu iubire.
Cruzimea caracterului său o atribuie Creatorului; aceasta este înfățișată în sistemele religiei și
experimentată în felul de închinare. În felul acesta, mințile oamenilor sunt orbite, iar Satana
și le asigură ca mijloace de a lupta împotriva lui Dumnezeu. Prin concepții greșite, privitoare
la atributele divine, popoarele păgâne au fost conduse să creadă că sunt necesare sacrificii
omenești pentru a asigura favoarea Divinității; și astfel au fost săvârșite cruzimile cele mai
oribile sub diferite forme de idolatrie.
Biserica Romano-Catolică, unind formele păgânismului cu cele ale creștinismului și,
asemenea păgânismului, reprezentând greșit caracterul lui Dumnezeu, a recurs la practici nu
mai puțin crude și revoltătoare. În zilele supremației Romei, au existat instrumente de tortură
pentru a impune primirea doctrinelor ei. Pentru aceia care nu recunoșteau pretențiile ei, era
357