Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
partea persecutorilor. Gloatele mergeau din casă în casă, distrugând mobila și bunurile,
jefuind tot ce găseau și maltratând cu brutalitate bărbați, femei și copii. În unele cazuri erau
puse afișe, invitându-i pe aceia care doreau să asiste la spargerea ferestrelor și la jefuirea
caselor metodiștilor, să se adune la un timp și loc anumit. Aceste flagrante încălcări atât ale
legilor omenești, cât și divine erau îngăduite fără să fie pedepsite. O persecuție sistematică
era dusă împotriva unor oameni a căror singură vină era aceea de a căuta să întoarcă picioarele
păcătoșilor de pe calea pierzării pe calea sfințeniei.
Referindu-se la acuzațiile aduse împotriva lui și a tovarășilor săi, John Wesley spunea:
„Unii motivează că învățăturile acestor oameni sunt false, greșite și fanatice; că sunt noi și
nemaiauzite; că sunt quakerism, fanatism, papism. Toată această minciună a fost deja smulsă
din rădăcină, când s-a demonstrat că fiecare ramură a acestei învățături este doctrina lămurită
a Scripturii interpretată de biserica noastră. De aceea nu poate fi nici neadevărată, nici greșită
din moment ce a fost dovedită prin Scriptură ca fiind adevărată. Alții pretind că «învățătura
este prea strictă; ei fac calea spre ceruri prea îngustă». Și aceasta este în adevăr obiecția inițială
(care a fost singura pentru o vreme); ea este ascunsă de o mie de ori mai mult și apare în
diferite forme.
Dar fac și ei oare calea către ceruri mai îngustă decât au făcut-o Domnul și apostolii Săi?
Este învățătura lor mai strictă decât aceea a Bibliei? Să aveți în vedere doar câteva versete
clare: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot cugetul tău, din tot
sufletul tău și cu toată puterea ta». «Căci oamenii vor da socoteală înaintea judecății pentru
orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit». «Fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți
altceva, să faceți totul spre slava lui Dumnezeu.» Dacă învățătura lor este mai strictă decât
aceasta, ei trebuie să fie dojeniți; dar, conștiința voastră vă spune că nu este așa. Dar cine
poate fi mai strict chiar cu o iotă fără să strice Cuvântul lui Dumnezeu? Poate un ispravnic al
tainelor lui Dumnezeu să fie găsit credincios dacă schimbă vreo parte din acele încredințări
sacre? Nu, El nu poate schimba nimic; nu poate îndulci nimic; el este obligat să spună tuturor
oamenilor: «Nu pot coborî Scriptura până la gustul vostru». «Trebuie ori să vă ridicați până
la ea, ori să pieriți pentru totdeauna». Acesta este motivul adevărat pentru strigătul la modă
cu privire la «lipsa de iubire a acestor oameni». Sunt ei oare fără dragoste? În ce privință? Nui
hrănesc ei pe cei flămânzi și nu-i îmbracă pe cei goi? Nu; lucrurile nu stau în felul acesta; ei
nu duc lipsă de nimic din toate acestea; ei sunt lipsiți de dragoste în judecata celor care
socotesc că nimeni nu poate fi mântuit decât în felul pe care îl văd ei.” (Idem, vol. 3, pp. 152,
153)
Decăderea spirituală care s-a manifestat în Anglia chiar înainte de timpul lui Wesley era
în mare măsură rezultatul învățăturii antinomianiste. Mulți afirmau că Hristos a desființat
Legea Morală, iar creștinii nu mai au obligația să o păzească, cel credincios este eliberat de
„sclavia faptelor bune”. Alții, deși admiteau perpetuitatea Legii, declarau că nu era necesar ca
pastorii să-i îndemne pe oameni la ascultarea față de preceptele ei, deoarece aceia pe care
Dumnezeu i-a ales pentru mântuire „erau conduși de către un impuls irezistibil al harului divin
161