Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
pe care a stat au fost luate și aruncate în Rin și purtate astfel până în ocean. Prigonitorii lui își
imaginau în zadar că au dezrădăcinat adevărurile pe care el le predicase. Nici nu visau ei că
cenușa din ziua aceea, dusă în mare, urma să fie o sămânță semănată în toate țările pământului,
că în țări încă necunoscute urma să aducă roade îmbelșugate în Testimonies pentru adevăr.
Glasul care s-a auzit în sala consiliului din Constanța a produs ecouri care urmau să fie auzite
în toate veacurile viitoare. Huss nu mai era, dar adevărurile pentru care el murise nu aveau să
piară niciodată. Exemplul lui de credință și de statornicie urma să încurajeze mulțimi de
oameni să stea hotărâți pentru adevăr, în fața torturii și a morții. Executarea lui arătase lumii
întregi cruzimea perfidă a Romei. Deși nu știau acest lucru, dușmanii adevărului contribuiseră
la înaintarea cauzei pe care căutau în zadar să o distrugă.
La Constanța urma să mai fie înălțat un rug. Sângele unui alt martor trebuia să
mărturisească pentru adevăr. Ieronim, luându-și rămas bun de la Huss care pleca spre conciliu,
îl îndemnase la curaj și statornicie, declarând că, dacă avea să se afle în vreo primejdie, el
însuși va alerga în ajutorul lui. Când a auzit de întemnițarea reformatorului, ucenicul cel
credincios s-a pregătit imediat pentru a-și împlini făgăduința. A plecat fără bilet de liberă
trecere, cu un singur însoțitor până la Constanța. Ajungând acolo s-a convins că nu făcuse
decât că se expusese primejdiei, fără posibilitatea de a face ceva pentru eliberarea lui Huss. A
fugit din oraș, dar a fost arestat în călătoria spre casă și adus înapoi legat, cu cătușe și pus sub
supravegherea unui grup de soldați. La prima apariție înaintea conciliului, încercările de a
răspunde acuzațiilor aduse împotriva lui au fost întâmpinate cu strigătele: „La flăcări cu el!
La flăcări!” (Bonnechose, vol. 1, p. 234). A fost aruncat într-o temniță, înlănțuit într-o poziție
care-i producea suferințe mari și hrănit cu pâine și apă. După câteva luni, cruzimile
întemnițării au adus asupra lui Ieronim o boală care-i amenința viața, iar dușmanii, temânduse
că le-ar putea scăpa, l-au tratat cu mai puțină asprime, cu toate că a rămas în închisoare
timp de un an.
Moartea lui Huss n-a avut urmările pe care le nădăjduiseră papistașii. Nerespectarea
biletului de liberă trecere ridicase o furtună de indignare și, ca o cale mai sigură, conciliul s-
a hotărât ca în loc să-l ardă pe Ieronim, să-l forțeze, dacă era posibil, să se lepede de
învățăturile predicate. A fost adus în fața adunării și i s-a oferit alternativa de a retracta sau de
a muri pe rug. La începutul întemnițării sale, moartea ar fi fost mai de dorit, în comparație cu
suferințele teribile la care fusese supus; dar acum, slăbit de boală, de lipsurile din închisoare
și de tortura nesiguranței și a încordării, despărțit de prieteni și descurajat prin moartea lui
Huss, statornicia lui Ieronim a cedat și a consimțit să se supună Conciliului. S-a angajat să
adere la credința catolică și a acceptat acțiunea conciliului de condamnare a învățăturilor lui
Wycliffe și Huss, cu excepția „adevărurilor sfinte” pe care ei le predicaseră (Idem, vol. 2, p.
141).
Prin acest procedeu, Ieronim a încercat să aducă la tăcere glasul conștiinței și să scape de
condamnare. Dar în singurătatea celulei el a văzut mai clar ce făcuse. Și-a amintit de curajul
și de credincioșia lui Huss, punându-le în contrast cu lepădarea sa de adevăr. A cugetat la
65