Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
respectați și susținuți pentru credincioșia lor față de Dumnezeu sunt părăsiți și lăsați singuri,
priviți cu neîncredere și bănuială. Sfințenia falsificată, sfințirea falsă, își fac încă lucrarea de
amăgire. Sub diverse forme ele dau pe față același spirit ca și în zilele lui Luther, îndepărtând
mintea de la Scripturi și conducându-i pe oameni să urmeze mai degrabă propriile simțăminte
și impresii decât să se supună ascultării de Legea lui Dumnezeu. Acesta este unul din planurile
cele mai de succes ale lui Satana, de a arunca ocară asupra curăției și adevărului.
Luther a apărat fără teamă Evanghelia de atacurile care au venit din toate părțile. Cuvântul
lui Dumnezeu s-a dovedit o armă puternică în toate luptele. Cu acest Cuvânt a luptat împotriva
autorității uzurpatoare a papei și a filozofiei raționaliste a scolasticilor, în timp ce stătea tare
ca o stâncă împotriva fanatismului care căuta să se unească cu Reforma. Fiecare din aceste
elemente împotrivitoare îndepărta în felul său Sfintele Scripturi și înălța înțelepciunea
omenească, declarând-o izvor al cunoașterii și al adevărului religios. Raționalismul zeifică
rațiunea și face din ea un criteriu pentru religie. Pretinzând că inspirația suveranului pontif a
coborât într-o linie neîntreruptă de la apostoli și a rămas neschimbată de-a lungul timpului,
romanismul face ca tot felul de absurdități și falsuri să fie ascunse sub sfințenia însărcinării
apostolice. Inspirația pretinsă de Münzer și de tovarășii lui nu venea dintr-o sursă mai înaltă
decât din capriciile imaginației, iar influența ei submina orice autoritate, omenească sau
divină. Creștinismul adevărat primește Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind marele tezaur al
adevărului inspirat și piatra de încercare a oricărei inspirații.
După întoarcerea de la Wartburg, Luther a terminat traducerea Noului Testament și
Evanghelia a fost dată curând după aceea poporului german în propria limbă. Această
traducere a fost primită cu mare bucurie de toți aceia care iubeau adevărul; dar a fost respinsă
cu dispreț de aceia care au ales tradițiile omenești și poruncile oamenilor. Preoții s-au alarmat
la gândul că oamenii de rând puteau să discute cu ei preceptele Cuvântului lui Dumnezeu și
că urma să fie demascată propria neștiință. Armele rațiunii lor firești erau fără putere în fața
săbiei Duhului. Roma și-a strâns întreaga ei autoritate pentru a zădărnici răspândirea
Scripturilor; dar atât decretele, anatemele, cât și torturile erau zadarnice. Cu cât se condamna
și se interzicea mai mult Biblia, cu atât mai mare era dorința oamenilor de a cunoaște ce îi
învață ea în realitate. Toți aceia care puteau să citească erau dornici să studieze personal
Cuvântul lui Dumnezeu. Îl luau cu ei, îl citeau, îl reciteau și nu se mulțumeau până când nu
învățau pe dinafară părți din el. Noul Testament a fost primit cu mare interes. Văzând aceasta,
Luther a început de îndată traducerea Vechiului Testament pe care îl publică fragmentat, pe
măsura traducerii lui.
Scrierile lui Luther erau salutate atât în orașe, cât și în cătune. „Ceea ce Luther și prietenii
lui traduceau, alții difuzau. Călugării, convinși de ilegalitatea obligațiilor monahale, doreau
să schimbe lunga lor viață de inactivitate cu una de efort activ, dar, prea puțin cunoscători ca
să predice Cuvântul lui Dumnezeu, ei călătoreau prin provincii, vizitând cătunele și colibele,
unde vindeau cărțile lui Luther și ale prietenilor săi. În curând Germania a fost împânzită de
acești colportori curajoși.” (Idem, b.9, cap.11) Aceste scrieri erau studiate cu profund interes
118