Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
„Dar având convingerea solemnă că astfel de evenimente importante erau profetizate în
Scripturi, pentru a se împlini într-un interval de timp atât de scurt, a pus stăpânire pe mine, cu
o mare putere, problema cu privire la datoria mea față de lume, înțelegând dovada care-mi
captivase mintea.” (Idem, p. 81). Miller nu putea să nu simtă că era datoria lui să facă și altora
parte de lumina pe care o primise. Se aștepta să întâmpine și împotrivire din partea celor
neevlavioși, dar avea încredere că toți creștinii se vor bucura în nădejdea întâlnirii
Mântuitorului pe care mărturiseau că-L iubesc. Singura lui teamă era că, în marea lui bucurie
produsă de așteptarea glorioasei eliberări, care urma să aibă loc atât de curând, mulți vor primi
doctrina fără să cerceteze îndeajuns Scripturile care arătau acest adevăr. De aceea a ezitat săl
prezinte de teama de a nu greși și astfel să-i ducă și pe alții în rătăcire. A început deci să
revadă dovezile în sprijinul concluziilor la care ajunsese și să ia în considerație, cu atenție
mărită, toate greutățile care se prezentau înaintea minții lui. Dar curând a constatat că toate
obiecțiile sale dispăreau ca ceața dinaintea razelor soarelui în fața luminii Cuvântului lui
Dumnezeu. Cinci ani petrecuți astfel l-au convins pe deplin cu privire la corectitudinea
poziției lui.
Și acum, datoria de a face cunoscut altora ceea ce credea a fi clar susținut de Scripturi a
pus din nou stăpânire cu putere asupra lui. „Când eram la ocupațiile mele”, spunea el, „îmi
suna continuu în urechi: «Du-te și spune lumii despre primejdia în care se găsește»”. Textul
următor îmi venea mereu în minte: „Când spun celui nelegiuit, nelegiuitule vei pieri; dacă nui
spui ca să avertizezi pe cel nelegiuit de calea lui, nelegiuitul acela va muri în nelegiuirea sa;
dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă avertizezi pe cel nelegiuit să se întoarcă de la
calea lui, și dacă nu se întoarce din calea lui, el va muri în nelegiuirea lui; dar tu îți vei mântui
sufletul”. (Ezechiel 33, 8.9). „Simțeam că, dacă nelegiuiții puteau fi avertizați în mod eficient,
mulți dintre ei se vor pocăi, iar dacă ei nu erau avertizați, sângele lor urma să fie cerut din
mâna mea.” (Bliss, p. 92)
A început să prezinte vederile sale în particular, când avea ocazia, rugându-se ca un
predicator să le simtă puterea și să se consacre vestirii lor. Dar nu putea alunga convingerea
că el însuși avea o datorie personală de adus la îndeplinire — să dea avertizarea. Îi reveneau
mereu în minte cuvintele: „Mergi și spune lumii; sângele lor îl voi cere din mâna ta”. A mai
așteptat nouă ani, povara apăsând asupra sufletului său, până în anul 1831, când pentru prima
dată a prezentat în public motivele credinței sale. După cum Elisei fusese odinioară chemat
de la coarnele plugului de pe câmp pentru a primi mantia consacrării la slujba de profet, tot
astfel William Miller a fost chemat să-și lase plugul și să descopere oamenilor tainele
Împărăției lui Dumnezeu. A intrat în această lucrare tremurând, conducându-și ascultătorii
pas cu pas prin perioadele profetice, până la a doua venire a lui Hristos. Cu fiecare efort făcut,
câștiga putere și curaj când vedea interesul general deșteptat de cuvintele sale.
Miller a consimțit să-și prezinte vederile în public numai la cererea fraților săi, în ale căror
cuvinte el a recunoscut chemarea Domnului. Era acum în vârstă de cincizeci de ani, neobișnuit
cu vorbirea în public și apăsat de simțământul nedestoiniciei pentru lucrarea pe care o avea în
207