Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Capitolul 12 — Reforma în Franța
Protestul din Speier și Confesiunea de la Augsburg, care au marcat biruința Reformei în
Germania, au fost urmate de ani de luptă și întuneric. Slăbit de neînțelegerile dintre
susținătorii săi și asaltat de dușmani puternici, se părea că protestantismul avea să fie total
distrus. Mii de credincioși și-au pecetluit mărturia cu sângele lor. A izbucnit războiul civil;
cauza protestantă a fost trădată de unii dintre partizanii ei de frunte; cei mai nobili dintre prinții
reformați au căzut în mâinile împăratului și au fost târâți ca prizonieri din oraș în oraș. Dar în
clipa aparentei lui biruințe, împăratul a fost înfrânt. El a văzut prada scăpându-i din mâini și
a fost obligat, în cele din urmă, să dea libertate învățăturilor pe care, ca o ambiție a vieții sale,
a vrut să le distrugă. Își irosise împărăția, comorile și chiar viața pentru a nimici erezia. Acum
și-a văzut armatele slăbite de lupte, vistieria secată, multele lui regate amenințate cu răscoală,
în timp ce peste tot credința pe care el se străduise zadarnic să o distrugă se răspândise cu
putere. Carol al V-lea se luptase împotriva Dumnezeului Atotputernic. Dumnezeu spusese:
„Să fie lumină”, dar împăratul dorise ca întunericul să nu fie îndepărtat. Planurile lui se
năruiseră și, îmbătrânit înainte de vreme, obosit de lupte îndelungate, a abdicat de la tron,
sfârșind într-o mănăstire.
În Elveția, ca și în Germania, au venit zile întunecate pentru Reformă. În timp ce multe
cantoane au primit credința reformată, altele s-au prins cu o stăruință oarbă de crezul Romei.
Persecutarea acelora care doreau să primească adevărul a dat naștere în cele din urmă la un
război civil. Zwingli și mulți dintre aceia care se uniseră cu el în lucrarea de reformă au căzut
pe câmpul însângerat de la Cappel. Oecolampadius, doborât de aceste dezastre grozave, a
murit la scurtă vreme după aceea. Roma era biruitoare și în multe locuri se părea că va câștiga
tot ce pierduse. Dar Acela ale cărui sfaturi sunt veșnice nu Și-a uitat nici cauza și nici poporul
Său. Mâna Sa urma să le aducă eliberarea. El a ridicat în alte țări lucrători pentru a duce mai
departe Reforma.
În Franța, mai înainte de a se auzi de numele lui Luther ca reformator, începuse deja să se
arate zorile. Unul dintre primii care au primit lumina a fost bătrânul Lefevre, bărbat de o
cultură vastă, profesor la universitatea din Paris și în același timp un catolic sincer și zelos. În
studiile lui cu privire la literatura antică, atenția i-a fost atrasă către Biblie și a introdus studiul
ei printre studenți. Lefevre era un adorator înflăcărat al sfinților și și-a făcut planul să
alcătuiască o istorie a sfinților și martirilor așa cum era dată în legendele bisericii. Aceasta era
o lucrare care necesita multă muncă; când făcuse deja un progres considerabil în această
direcție, gândind că ar putea avea un ajutor din Biblie, a început studiul ei cu acest scop. Aici
a găsit desigur sfinți, dar nu ca aceia care figurau în calendarul roman. Un potop de lumină
divină i-a inundat atunci mintea. Cu uimire și dezgust, s-a îndepărtat de scopul pe care și-l
propusese și s-a devotat cu totul Cuvântului lui Dumnezeu. A început de îndată să predice
adevărurile prețioase pe care le-a descoperit în el.
130