Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
victimă; aproape în același loc, două mii opt sute de ființe omenești au pierit de ghilotină în
zilele sângeroase ale domniei terorii.
Reforma prezentase lumii o Biblie deschisă și desigilase preceptele Legii lui Dumnezeu,
susținând cerințele ei în fața conștiinței oamenilor. Iubirea Infinită descoperise oamenilor
legile și principiile cerului. Dumnezeu spusese: „Să le păziți și să le împliniți; căci aceasta va
fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate
aceste legi și vor zice: «Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!»”
(Deuteronom 4, 6). Când Franța a respins acest dar al Cerului, ea a semănat semințele anarhiei
și ruinei, iar lucrarea inevitabilă a cauzei și efectului a dus la Revoluție și la domnia terorii.
Cu mult înainte de persecuția provocată de pancarte, îndrăznețul și înflăcăratul Farel
fusese obligat să fugă din țara lui natală. El a apărut în Elveția și, prin lucrările lui care au
ajutat lucrarea lui Zwingli, a dus la înclinarea balanței în favoarea Reformei. Urma să-și
petreacă aici ultimii ani, cu toate acestea a continuat să exercite o influență hotărâtă asupra
Reformei din Franța. În primii ani ai exilului, eforturile lui au fost îndreptate în mod deosebit
către răspândirea Evangheliei în țara natală. A petrecut mult timp în predicare printre
compatrioții de lângă graniță, unde cu o atenție neobosită veghea asupra conflictului, ajutând
prin cuvinte de încurajare și sfat. Cu ajutorul altor exilați, scrierile reformatorilor germani au
fost traduse în limba franceză și împreună cu Biblia franceză au fost tipărite într-un tiraj mare.
Prin colportori, aceste lucrări au fost vândute pe scară largă în Franța. Au fost date
colportorilor cu un preț mic și în felul acesta câștigurile i-au făcut în stare să ducă mai departe
lucrarea.
Farel și-a început lucrarea în Elveția, deghizat într-un învățător umil. Repartizat într-o
parohie izolată, s-a devotat educației copiilor. Pe lângă învățăturile școlare obișnuite, el a
introdus cu prudență adevărurile Bibliei, nădăjduind că prin copii va ajunge la părinți. Pentru
că unii credeau, preoții au hotărât să oprească lucrarea, iar oamenii superstițioși din regiune
au fost instigați să se împotrivească. „Aceasta nu poate fi Evanghelia lui Hristos”, susțineau
preoții, „deoarece predicarea ei nu aduce pace, ci război.” (Wylie, b.14, cap.3). Asemenea
primilor ucenici, când Farel era persecutat într-un oraș, fugea în altul. Din sat în sat, din oraș
în oraș, el mergea călătorind pe jos, suferind de foame, de frig și de oboseală și peste tot viața
îi era în primejdie. Predica în piețe, în biserici, uneori la amvoanele catedralelor. Alteori găsea
biserica goală; uneori predica îi era întreruptă de strigăte și batjocuri; deseori era înlăturat cu
forța de la amvon. Nu o dată a fost prins de gloată și bătut de moarte. Cu toate acestea el
mergea înainte. Deși deseori respins, cu o dârzenie neobosită, el se întorcea din nou la luptă;
și unul după altul, a văzut orașele și cetățile care fuseseră bastioane ale papalității,
deschizându-și porțile pentru Evanghelie. Mica parohie în care a lucrat la început a primit în
scurtă vreme credința reformată. Orașele Morat și Neuchâtel au renunțat și ele la riturile
romano-catolice și au îndepărtat chipurile idolatre din biserici.
142