Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
„Ereticule!” i se răspunse: „Îmi pare rău că am discutat atât de mult cu tine. Văd că ești
mânat de diavolul.” (Wylie, b.3, cap.10)
Peste scurtă vreme sentința de condamnare a fost pronunțată. A fost dus în același loc în
care Huss își dăduse viața. A mers cântând pe drum, cu fața luminată de bucurie și pace.
Privirea îi era ațintită către Hristos, iar moartea își pierduse groaza. Când călăul a trecut în
spatele lui ca să aprindă focul, martirul a exclamat: „Vino în față și ai curaj; aprinde focul în
fața mea. Dacă m-aș fi temut, n-aș fi fost aici”.
Ultimele cuvinte, rostite în timp ce flăcările îl învăluiau, au fost o rugăciune: „Doamne,
Părinte Atotputernic, ai milă de mine și iartă-mi păcatele; căci tu știi că totdeauna am iubit
adevărul Tău”. (Bonnechose, vol. 2, p. 168). Glasul i-a încetat, dar buzele au continuat să se
miște în rugăciune. După ce focul și-a făcut lucrarea, cenușa martirului împreună cu pământul
pe care a stat a fost strânsă și, asemenea aceleia a lui Huss, a fost aruncată în Rin. Așa s-au
stins credincioșii purtători de lumină ai lui Dumnezeu. Dar lumina adevărului pe care ei l-au
vestit, lumina exemplului lor eroic nu putea fi stinsă. Oamenii ar fi putut mai degrabă să
încerce să întoarcă soarele înapoi de pe drumul lui decât să oprească zorii acelei zile care era
gata să se reverse asupra lumii.
Executarea lui Huss aprinsese un foc de indignare și oroare în Boemia. Întreaga națiune
simțea că el căzuse victimă datorită răutății preoților și trădării împăratului. El a fost declarat
un învățător credincios al adevărului, iar conciliul care i-a hotărât moartea a fost acuzat ca
fiind vinovat de crimă. Învățăturile lui atrăgeau acum o atenție mai mare decât oricând mai
înainte. Prin edictele papale, scrierile lui Wycliffe fuseseră condamnate la flăcări. Dar acelea
care scăpaseră de distrugere au fost acum scoase din ascunzători și studiate în legătură cu
Biblia sau cu unele părți din ea, pe care poporul și le putea procura, și mulți au fost conduși
în felul acesta să primească credința reformatorului.
Ucigașii lui Huss n-au stat liniștiți văzând triumful cauzei lui. Papa și împăratul s-au unit
să zdrobească această mișcare și armatele lui Sigismund au năvălit în Boemia. Dar s-a ridicat
un liberator. Ziska, care îndată după începerea războiului a orbit cu totul, dar care era unul
dintre cei mai pricepuți generali din vremea lui, a fost conducătorul boemilor. Încrezându-se
în ajutorul lui Dumnezeu și în dreptatea cauzei lor, acest popor a înfruntat armatele cele mai
puternice care puteau fi aduse împotriva lor. Mereu și mereu împăratul, aducând forțe noi,
invada Boemia numai pentru a fi respins în mod rușinos. Husiții se ridicaseră mai presus de
teama de moarte și nimeni nu li se putea împotrivi. La câțiva ani după începerea războiului,
viteazul Ziska a murit; dar locul lui a fost ocupat de Procopius, care era un general la fel de
priceput și de viteaz și în unele privințe un conducător mai destoinic.
Vrăjmașii boemilor, auzind că luptătorul orb a murit, au socotit ocazia favorabilă de a
recâștiga tot ce pierduseră. Papa a proclamat o cruciadă împotriva husiților și din nou a fost
trimisă o forță imensă în Boemia, numai pentru a suferi o înfrângere teribilă. A fost proclamată
o altă cruciadă. În toate țările papale ale Europei au fost strânse muniții, bani și oameni.
68