Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Capitolul 21 — O Avertizare Respinsă
În predicarea învățăturii despre a doua venire, William Miller împreună cu tovarășii lui
lucraseră cu singurul scop de a trezi pe oameni să se pregătească pentru judecată. Ei căutaseră
să-i trezească pe învățătorii religiei la nădejdea adevărată a bisericii și la nevoia lor după o
experiență creștină mai profundă; de asemenea lucraseră să îi trezească pe cei neconvertiți la
datoria unei grabnice pocăințe și a unei întoarceri la Dumnezeu. „N-au făcut nici o încercare
să îi convertească pe oameni la o sectă sau grupare religioasă. De aceea, ei lucrau în mijlocul
grupărilor și sectelor fără să se amestece în organizația sau disciplina lor”.
„În toate lucrările mele”, spunea Miller, „niciodată n-am avut dorința sau gândul să acord
vreun interes deosebit uneia dintre denominațiunile existente sau să avantajez pe una în
detrimentul celeilalte. M-am gândit la binele tuturor. Presupunând că toți creștinii se vor
bucura în perspectiva venirii lui Isus și că aceia care nu vedeau, cum vedeam eu, nu îi vor iubi
mai puțin pe aceia care vor îmbrățișa această învățătură, n-am conceput că ar fi fost nevoie de
adunări separate. Scopul meu era dorința de a întoarce sufletele la Dumnezeu, de a duce lumii
vestea despre judecata viitoare și a-i determina pe concetățenii mei la acea pregătire a inimii
care urma să-i aducă în stare să-L întâmpine pe Dumnezeu în pace. Marea majoritate a acelora
care s-au convertit în urma lucrării mele s-au unit apoi cu diferitele biserici existente.” (Bliss,
p. 328) Atâta timp cât lucrarea lui a ajutat la întărirea bisericilor, a fost privită cu bunăvoință.
Dar când slujitorii și conducătorii religiei au început să fie ostili învățăturii advente, dorind să
pună capăt oricărei agitații cu privire la acest subiect, nu numai că i s-au împotrivit de la
amvon, dar le-au interzis și membrilor privilegiul de a participa la predicile unde se prezenta
a doua venire sau chiar să vorbească despre nădejdea lor în adunările bisericii. În felul acesta
credincioșii se aflau într-o mare încercare și încurcătură. Ei își iubeau bisericile lor și le era
greu să se despartă de ele. Dar când au văzut că mărturia Cuvântului lui Dumnezeu le este
interzisă și dreptul de a cerceta profețiile este imposibil, au judecat că loialitatea, credința față
de Dumnezeu îi oprea să se supună. Pe aceia care căutau să interzică mărturia Cuvântului lui
Dumnezeu nu-i puteau socoti ca fiind biserica lui Hristos, „stâlpul și temelia adevărului”. De
aceea s-au socotit îndreptățiți să se despartă de ei. În vara anului 1844, aproximativ cincizeci
de mii de persoane s-au retras din biserici.
Cam în vremea aceea, un fenomen curios s-a observat în majoritatea bisericilor din Statele
Unite. Timp de mulți ani se văzuse o creștere treptată și continuă a conformării la practicile
și obiceiurile lumești și, în același timp, o decădere corespunzătoare a adevăratei vieți
spirituale; dar în anul acela au apărut dovezile unei repezi și vizibile decăderi în aproape toate
bisericile din țară. În timp ce nimeni nu părea în stare să arate cauza, fenomenul era recunoscut
în cercuri largi și comentat atât prin presă, cât și de la amvoane.
La o adunare a prezbiterilor din Philadelphia, Mr. Barnes, autorul unui comentariu larg
răspândit și pastor al uneia dintre bisericile principale din acel oraș, „a declarat că slujise în
lucrare timp de douăzeci de ani și niciodată până la ultima Sfântă Cină nu administrase sfintele
235