Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
tulburată de vestea că Hristos este la uși. Se temeau că ar putea fi adevărat, dar sperau că nu
va fi, și aceasta era secretul luptei lor împotriva adventiștilor și a credinței lor.
Faptul că vreo câțiva fanatici pătrunseseră în rândurile adventiștilor nu era un motiv
temeinic de a considera că mișcarea aceasta nu era de la Dumnezeu, așa cum constituia
prezența fanaticilor și a amăgitorilor în biserica din zilele lui Pavel sau ale lui Luther nu motiv
suficient de a condamna lucrarea lor. Să se trezească poporul lui Dumnezeu din somn și să
înceapă cu sinceritate lucrarea de pocăință și de reformă; să cerceteze Scripturile pentru a
înțelege adevărul așa cum este el în Isus; să se consacre deplin înaintea lui Dumnezeu și nu
va lipsi dovada că Satana este încă activ și veghetor. El își va da pe față puterea, cu toată
amăgirea posibilă, chemându-i în ajutor pe toți îngerii căzuți din împărăția sa.
Nu vestirea celei de a doua veniri a fost aceea care a provocat fanatismul și dezbinarea.
Acestea au apărut în vara anului 1844, când adventiștii erau în dubiu cu privire la poziția
adevărată. Predicarea primei solii îngerești și a „strigătului din miezul nopții” ținteau în mod
direct să reprime fanatismul și neînțelegerea. Aceia care au participat la aceste mișcări
solemne lucrau în armonie; inimile lor erau pline de iubire unul pentru altul și pentru Isus, pe
care așteptau să-L vadă în curând. Credința lor unică, o fericită și unică nădejde, i-a înălțat
mai presus de stăpânirea oricărei influențe omenești și s-a dovedit a fi un scut împotriva
asalturilor lui Satana.
„Pentru că mirele zăbovea, toate au ațipit și au adormit. La miezul nopții s-a auzit o
strigare: «Iată mirele, ieșiți-I în întâmpinare!» Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și șiau
pregătit candelele.” (Matei 25, 5-7). În vara anului 1844, adică la mijlocul timpului dintre
data fixată prima dată, pentru sfârșitul celor 2300 zile, și toamna aceluiași an, timp hotărât
ulterior ca împlinire a perioadei, solia a fost vestită prin cuvintele Scripturii: „Iată, mirele
vine!” Faptul care a dus la această mișcare a fost descoperirea că decretul lui Artaxerxe pentru
rezidirea Ierusalimului, care forma punctul de plecare pentru perioada de 2300 de zile, a intrat
în vigoare în toamna anului 457 în.Hr., și nu la începutul anului, așa cum se crezuse inițial.
Începând din toamna anului 457, cei 2300 de ani se încheiau în toamna anului 1844 (vezi
notele suplimentare). Argumentele scoase din tipurile Vechiului Testament arătau și ele spre
toamnă, ca fiind timpul când trebuia să aibă loc evenimentul reprezentat prin „curățirea
sanctuarului”. Acest lucru a devenit foarte lămurit atunci când atenția a fost îndreptată asupra
modului în care tipurile, care avuseseră legătură cu prima venire a lui Hristos, se împliniseră.
Junghierea mielului pascal era o umbră a morții lui Hristos. Pavel spune: „Hristos, paștele
nostru a fost jertfit”. (1 Corinteni 5, 7). Snopul cu primele roade care era legănat de paști
înaintea Domnului preînchipuia învierea lui Hristos. Vorbind despre învierea Domnului și a
întregului Său popor, Pavel spune: „Hristos ca prim rod; apoi aceia care sunt ai lui Hristos la
venirea Sa”. (1 Corinteni 15, 23). Asemenea snopului de legănat care era primul seceriș adunat
înainte de marele seceriș, Hristos era primul rod al secerișului nepieritor al celor răscumpărați,
care la învierea viitoare vor fi adunați în grânarul lui Dumnezeu.
250