Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
primiseră de la Luther lumina prețioasă, au devenit obiectul mâniei lui Satana și pentru cauza
adevărului au suferit fără teamă chinul și moartea.
Învățăturile lui Luther au atras atenția minților luminate din toată Germania. Din predicile
și din scrierile lui izvorau raze de lumină care trezeau și iluminau mii de oameni. O credință
vie lua locul formalismului mort în care îi ținuse biserica timp îndelungat. Oamenii își
pierdeau în fiecare zi încrederea în superstițiile romanismului. Barierele prejudecății erau
îndepărtate. Cuvântul lui Dumnezeu, prin care Luther măsura orice învățătură și orice
pretenție, era ca o sabie cu două tăișuri, croindu-și drum spre inimile oamenilor. Peste tot se
vedea o trezire a dorinței după creștere spirituală. Pretutindeni era o așa foame și sete după
neprihănire cum nu mai fuseseră cunoscute de veacuri. Ochii oamenilor, atâta vreme
îndreptați către riturile omenești și către mijlocitori pământești, se îndreptau acum în pocăință
și credință către Hristos și către El răstignit.
Interesul larg răspândit a făcut să crească și mai mult temerile autorităților papale. Luther
a primit somația să compară la Roma pentru a răspunde acuzației de erezie. Porunca i-a umplut
pe prieteni de groază. Cunoșteau destul de bine primejdia care-l amenința în cetatea aceea
stricată, care era deja îmbătată de sângele martirilor lui Isus. Ei au protestat împotriva plecării
lui la Roma și au cerut să fie cercetat în Germania. În cele din urmă a fost făcut acest
aranjament și trimisul papei a fost delegat să asculte cazul. În instrucțiunile comunicate de
pontif acestui delegat, se declara că Luther fusese deja declarat eretic. De aceea, trimisul era
însărcinat „să-l urmărească și să-l constrângă fără amânare”.
Dacă va rămâne statornic și trimisul nu va putea câștiga stăpânire asupra persoanei lui, era
împuternicit „să-l proscrie în orice parte a Germaniei; să-i izgonească, să-i blesteme și să-i
excomunice pe toți aceia care i se alătură”. (Idem, b.4, cap.2). Și, mai departe, papa a dat
directive trimisului său să dezrădăcineze cu totul erezia otrăvitoare, să-i excomunice pe toți,
din orice demnitate a bisericii sau statului, cu excepția împăratului, care nu vor demasca pe
Luther și pe sprijinitorii lui și nu-i vor preda răzbunării Romei.
Aici s-a descoperit adevăratul spirit al papalității. Nici o urmă de principiu creștin sau cel
puțin de dreptate nu se vedea în tot acest document. Luther se găsea la o mare depărtare de
Roma și nu avusese ocazia să explice sau să-și apere poziția; cu toate acestea, înainte ca
situația lui să fi fost cercetată, a și fost declarat ca eretic și în aceeași zi avertizat, acuzat,
judecat și condamnat și toate acestea au fost îndeplinite de cel care pretindea că este sfântul
părinte, singura autoritate supremă și infailibilă în biserică sau stat!
În vremea aceasta, când Luther avea atât de mare nevoie de împreuna simțire și sfatul unui
prieten adevărat, providența lui Dumnezeu i-a trimis pe Melanchton la Wittemberg. Tânăr,
modest și cu maniere alese, judecata sănătoasă a lui Melanchton, cunoștințele lui vaste și o
elocvență care câștiga, unite cu cinstea și curăția caracterului său, au câștigat admirația și
respectul general. Strălucirea talentelor sale nu era totuși mai presus de amabilitatea lui. În
scurtă vreme a devenit un ucenic al Evangheliei, și prietenul cel mai de încredere al lui Luther
80