Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
copiii, cu turmele și cirezile. Ajungând la hotarele țării, s-a umplut de frică la vestea apropierii
lui Esau în fruntea unei cete de luptători, fără îndoială puși pe răzbunare. Ceata lui Iacov,
neînarmată și fără apărare, părea să cadă victimă neajutorată violenței și măcelului. Și, pe
lângă povara temerii și neliniștii, se mai adăuga și povara apăsătoare a remușcării, că păcatul
lui fusese acela care adusese această primejdie. Singura lui nădejde era în harul lui Dumnezeu;
singura lui apărare trebuia să fie rugăciunea. Cu toate acestea, n-a lăsat nimic nefăcut din
partea lui pentru a ispăși răul făcut fratelui și pentru a îndepărta primejdia care-l amenința.
Tot astfel și urmașii lui Hristos, când se apropie timpul strâmtorării, fac toate demersurile
pentru a fi priviți într-o lumină potrivită de oameni, pentru a dezarma prejudecata și pentru a
îndepărta primejdia care amenință libertatea de conștiință.
Trimițându-și familia mai departe, ca să nu mai fie martora suferinței lui, Iacov a rămas
singur pentru a se lupta cu Dumnezeu. El și-a mărturisit păcatul și a recunoscut mila lui
Dumnezeu față de el, în timp ce, cu umilință adâncă, a făcut apel la legământul încheiat cu
părinții lui și făgăduințele date lui în viziunea de noapte de la Betel, în țara exilului său. Criza
din viața lui Iacov sosise; totul era în joc. În întuneric și în singurătate, el continua să se roage
și să se umilească înaintea lui Dumnezeu. Deodată, o mână i se așeză pe umăr. Crezând că un
vrăjmaș caută să-i ia viața, se luptă cu atacatorul cu toată puterea și disperarea. Când s-a crăpat
de ziuă, străinul și-a folosit puterea supranaturală; la atingerea lui, bărbatul cel puternic cade
neajutorat și rugător pe grumazul misteriosului său adversar. Iacov știe acum că s-a luptat cu
Îngerul legământului. Cu toate că a fost lovit și a suferit o durere ascuțită, nu s-a abătut de la
țintă. Timp îndelungat, suferise remușcări, apăsare și necaz pentru păcatul lui; acum trebuia
să primească asigurarea că este iertat. Vizitatorul divin a părut că vrea să plece; dar Iacov se
prinse de El, cerând binecuvântarea. Îngerul îl zori: „Lasă-Mă să plec, căci se apropie ziua”;
dar patriarhul exclamă: „Nu Te las până nu mă vei binecuvânta”. Câtă încredere, câtă hotărâre
și stăruință sunt manifestate aici! Dacă aceasta ar fi fost o cerere îndrăzneață, îngâmfată, Iacov
ar fi fost nimicit pe loc; însă el pusese stăpânire pe asigurarea dată aceluia care-și mărturisește
slăbiciunea și nevrednicia și se încrede în mila unui Dumnezeu care-Și ține legământul.
„El a avut putere asupra îngerului și a biruit” (Osea 12, 4). Prin umilință, pocăință și
predare de sine, această ființă păcătoasă, supusă greșelii, L-a învins pe Maiestatea cerului. El
și-a prins brațul său nesigur de făgăduințele lui Dumnezeu, iar inima Iubirii Infinite n-a putut
lepăda cererea unui păcătos. Ca o dovadă a biruinței lui și ca o încurajare pentru alții de a
imita exemplul său, numele i-a fost schimbat dintr-unul care-i reamintea păcatul în altul care
comemora biruința. Și faptul că Iacov a ieșit biruitor în lupta cu Dumnezeu era o asigurare că
avea să biruie și în luptele cu oamenii. El nu s-a temut, apoi, să întâlnească mânia fratelui său,
pentru că Domnul îi era apărătorul. Satana îl acuzase pe Iacov în fața îngerilor lui Dumnezeu,
pretinzând dreptul de a-l distruge din cauza păcatului său; el îi dăduse ideea lui Esau să meargă
împotriva lui; și, în lunga noapte de luptă a patriarhului, Satana a încercat să pună asupra lui
simțul vinovăției, pentru a-l descuraja și pentru a-i rupe legătura cu Dumnezeu. Iacov a ajuns
aproape de disperare, dar știa că fără ajutor din cer trebuia să piară. El s-a pocăit sincer de
388