Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
îngerii săi, rămâne să-și dea seama de efectele blestemului pe care l-a adus păcatul. „Toți
împărații neamurilor, da, toți, se odihnesc cu cinste, fiecare în mormântul lui. Dar tu ai fost
aruncat departe de mormântul tău, ca o ramură disprețuită. Tu nu ești unit cu ei în mormânt,
căci ți-ai nimicit țara, și ți-ai prăpădit poporul” (Isaia 14, 18-20).
Timp de o mie de ani, Satana va rătăci încoace și încolo pe pământul pustiit, pentru a vedea
urmările răzvrătirii lui împotriva Legii lui Dumnezeu. În această vreme, suferințele lui vor fi
profunde. De la cădere, activitatea neîncetată nu i-a dat timp să reflecteze; dar acum este lipsit
de putere și lăsat să contemple partea pe care a avut-o de când s-a răzvrătit pentru prima oară
împotriva guvernării divine, să privească înainte, tremurând cu groază către viitorul
îngrozitor, când va trebui să sufere pentru tot răul pe care l-a făcut și să fie pedepsit pentru
păcatele pe care le-a determinat să fie făcute.
Captivitatea lui Satana îi va aduce poporului lui Dumnezeu bucurie și veselie. Profetul
spune: „Iar când îți va da Domnul odihnă după ostenelile și frământările tale, și după aspra
robie care a fost pusă peste tine, atunci vei cânta cântarea aceasta asupra împăratului
Babilonului (reprezentându-l aici pe Satana) și vei zice: «Iată, asupritorul nu mai este,
asuprirea a încetat, Domnul a frânt toiagul celor răi, nuiaua stăpânitorilor. Cel ce în urgia lui
lovea popoarele cu lovituri fără răgaz, cel ce în mâna lui supunea neamurile este prigonit fără
cruțare»” (Isaia 14, 3-6).
În timpul celor o mie de ani, între prima și a doua înviere, are loc judecata celor nelegiuiți.
Apostolul Pavel arată către această judecată ca fiind un eveniment ce urmează celei de a doua
veniri. „De aceea să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate
la lumină lucrurile ascunse în întuneric, și va descoperi gândurile inimilor” (1 Corinteni 4, 5).
Daniel declară că atunci când vine Cel Îmbătrânit de zile „judecata a fost dată sfinților Celui
Preaînalt” (Daniel 7, 22). La data aceasta, cei neprihăniți domnesc ca regi și preoți pentru
Dumnezeu. Ioan spune în Apocalipsa: „Și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au
șezut pe ele, li s-a dat judecata; ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos, și vor împărăți
cu El o mie de ani” (Apocalipsa 20, 4-6). Acum este timpul când, așa cum a profetizat
apostolul Pavel, „sfinții vor judeca lumea” (1 Corinteni 6, 2). Împreună cu Hristos ei îi judecă
pe cei nelegiuiți, comparând faptele lor cu Biblia, cartea statutară, hotărând fiecare caz după
faptele făcute în trup. Apoi, partea pe care cei nelegiuiți trebuie să o suporte este măsurată
după faptele lor; și este scrisă în dreptul numelui lor în cartea morții.
Satana și îngerii lui sunt judecați de Hristos și de poporul său. Pavel spune: „Nu știți că
noi vom judeca pe îngeri?” (1 Corinteni 6, 3). Iar Iuda declară că „El a păstrat pentru judecata
zilei celei mari, puși în lanțuri veșnice, în întuneric, pe îngerii care nu și-au păstrat vrednicia,
ci și-au părăsit locuința” (Iuda 6). La încheierea celor o mie de ani, va avea loc a doua înviere.
Atunci, cei nelegiuiți vor învia din morți și se vor prezenta înaintea lui Dumnezeu pentru
aducerea la îndeplinire a „judecății scrise”. Astfel Apocalipsa, după ce descrie învierea celor
drepți, spune: „Ceilalți morți n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani” (Apocalipsa
415