Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
„Pe lângă primejdiile amintite deja, este primejdia subestimării dreptății lui Dumnezeu.
Tendința modernă este să se despartă dreptatea divină de bunăvoința divină, să transforme
bunătatea într-un sentiment decât să o înalțe ca principiu. Noul punct de vedere teologic
desparte ceea ce Dumnezeu a unit. Este Legea divină un lucru bun sau un lucru rău? Evident
este bună! Atunci dreptatea este bună; căci ea este dispoziția de a executa și împlini Legea.
De la obiceiul de a subaprecia Legea și dreptatea divină și a nu vedea extinderea și gravitatea
neascultării omenești, oamenii ajung ușor la obiceiul de a nu mai prețui harul care a prevăzut
ispășirea pentru păcat.” În felul acesta, Evanghelia își pierde valoarea și importanța în mintea
oamenilor care, în scurtă vreme, sunt gata să lepede chiar și Biblia.
Mulți învățători ai religiei susțin că Hristos, prin moartea Sa, a desființat Legea și, prin
urmare, oamenii sunt absolviți de cerințele ei. Sunt unii care o prezintă ca fiind un jug apăsător
și, în contrast cu robia Legii, ei prezintă libertatea de a te bucura de Evanghelie. Dar nu așa
au făcut profeții și apostolii față de sfânta Lege a lui Dumnezeu. David spunea: „Voi umbla
în loc larg, căci caut poruncile Tale” (Psalmii 119, 45). Apostolul Iacov, care a scris după
moartea lui Hristos, se referă la Decalog ca fiind „Legea împărătească” și „Legea desăvârșită
a slobozeniei” (Iacov 2, 8; 1, 25). Iar Apocalipsa, la o jumătate de veac după răstignire, rostea
o binecuvântare asupra acelora care „păzesc poruncile ca să aibă drept la pomul vieții și să
intre pe porți în cetate” (Apocalipsa 22, 14).
Susținerea că Hristos, prin moartea Sa, a desființat Legea Tatălui Său este fără temei. Dacă
ar fi fost posibil ca Legea să fie schimbată sau desființată, atunci Hristos n-ar fi trebuit să mai
moară pentru a-l mântui pe om de sub condamnarea păcatului. Moartea lui Hristos, departe
de a desființa Legea, dovedește că este de neschimbat. Fiul lui Dumnezeu a venit „să vestească
o lege mare și minunată” (Isaia 42, 21). El spunea: „Să nu credeți că am venit să stric Legea
sau Proorocii ... câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de
slovă din Lege” (Matei 5, 17.18). Iar cu privire la Sine, declară: „Vreau să fac voia Ta,
Dumnezeule! Și Legea Ta este în adâncul inimii mele” (Psalmii 40, 8).
Legea lui Dumnezeu, prin însăși natura ei, este neschimbătoare. Ea este descoperirea
voinței și a caracterului Autorului ei. Dumnezeu este iubire și Legea Sa este iubire. Cele două
mari principii ale ei sunt dragostea față de Dumnezeu și dragostea față de om. „Dragostea este
împlinirea Legii” (Romani 13, 10). Caracterul lui Dumnezeu este neprihănirea și adevărul, și
aceasta este și natura Legii Sale. Psalmistul spune: „Legea Ta este adevărul ... toate poruncile
Tale sunt drepte” (Psalmii 119, 142. 172). Iar apostolul Pavel declară: „Legea este sfântă, iar
porunca este sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7, 12). O astfel de Lege, fiind expresia minții
și a voinței lui Dumnezeu, trebuie să dureze tot atât cât și Autorul ei.
Este lucrarea pocăinței și a sfințirii aceea de a-i împăca pe oameni cu Dumnezeu,
aducându-i în armonie cu principiile Legii Sale. La început, omul a fost creat după chipul lui
Dumnezeu. El era în armonie desăvârșită cu natura și cu Legea lui Dumnezeu; principiile
dreptății erau înscrise în inima sa. Dar păcatul l-a înstrăinat de Făcătorul său. El n-a mai
293