Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Domnul declarase prin proorocul Mica: „Ascultați dar lucrul acesta, căpetenii ale casei lui
Iacov, și mai mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scârbă de dreptate și care suciți tot ce
este drept; voi care zidiți Sionul cu sânge și Ierusalimul cu nelegiuire! Căpeteniile cetății
judecă pentru daruri, preoții lui învață pe popor pentru plată, și proorocii lui proorocesc pentru
bani; și mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul și zic: «Oare nu este Domnul în mijlocul
nostru? Nu ne poate atinge nici o nenorocire!»” (Mica 3, 9-11)
Aceste cuvinte îi descriau cu credincioșie pe locuitorii corupți și plini de sine ai
Ierusalimului. În timp ce pretindeau că păzesc cu strictețe preceptele Legii lui Dumnezeu, ei
călcau toate principiile ei. Ei Îl urau pe Hristos, deoarece curăția și sfințenia Sa descopereau
nelegiuirea lor și-L acuzau pe El ca fiind cauza tuturor necazurilor care veniseră peste ei ca
urmare a păcatelor lor. Deși Îl recunoșteau ca fiind fără păcat, au declarat că moartea Lui era
necesară pentru siguranța lor ca popor: „Dacă-L lăsăm așa”, spuneau conducătorii iudei, „toți
vor crede în El, și vor veni Romanii și ne vor nimici și locul nostru și neamul”. (Ioan 11, 48).
Dacă Hristos ar fi sacrificat, ei ar putea deveni încă o dată un popor puternic și unit. Au
raționat în felul acesta și au contribuit la hotărârea marelui preot că ar fi mai bine să moară un
om decât să piară întreaga națiune.
În felul acesta, conducătorii iudei clădiseră „Sionul cu sânge și Ierusalimul cu nelegiuire”.
(Mica 3, 10). Și totuși, în timp ce-L omorau pe Mântuitorul, pentru că le mustra păcatele, atât
de mare era îndreptățirea lor de sine, încât se socoteau ca fiind poporul lui Dumnezeu,
favorizat, și așteptau ca Domnul să-i libereze de vrăjmași. „De aceea”, continuă profetul,
„Sionul va fi arat ca un ogor și Ierusalimul va ajunge un morman de pietre și muntele
templului o înălțime acoperită de păduri.” (Ver 12) Timp de aproape patruzeci de ani, după
ce căderea Ierusalimului fusese pronunțată de Hristos Însuși, Domnul a amânat judecățile Sale
asupra cetății și a poporului. Minunată a fost îndelunga răbdare a lui Dumnezeu față de aceia
care au respins Evanghelia Sa și față de ucigașii Fiului Său. Parabola pomului neroditor
reprezenta procedeele lui Dumnezeu cu națiunea iudaică. Porunca se dăduse: „Taie-l, la ce să
mai cuprindă pământul degeaba!” (Luca 13, 7), dar mila divină îl cruțase pentru încă puțină
vreme. Printre iudei erau mulți care nu cunoscuseră caracterul și lucrarea lui Hristos. Iar copiii
nu se bucuraseră de aceste privilegii sau nu primiseră lumina pe care părinții lor o lepădaseră.
Prin predicarea apostolilor și a tovarășilor lor, Dumnezeu dorea ca lumina să se reverse și
asupra acestor copii; lor urma să li se îngăduie să vadă cum s-a împlinit profeția nu numai la
nașterea și în viața lui Hristos, ci și în moartea și învierea Sa. Copiii nu trebuiau condamnați
pentru păcatele părinților; dar atunci când, cu toată cunoașterea luminii întregi, dată părinților,
copiii au lepădat lumina mai mare dată lor, ei au devenit părtași la păcatele părinților și au
umplut măsura nelegiuirii lor.
Îndelungata răbdare a lui Dumnezeu față de Ierusalim nu a făcut decât să-i întărească pe
iudei în nepocăința lor. În ura și cruzimea lor față de ucenicii lui Isus, ei au lepădat ultima
ofertă a harului. Atunci Dumnezeu Și-a retras protecția de la ei și a îndepărtat puterea Sa
restrictivă, înfrânătoare, de la Satana și îngerii săi, iar națiunea a fost lăsată sub stăpânirea
12