Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
vorbitorul, „care va fi soarta acelora care părăsesc lumea într-o stare de păcat, mor poate întro
stare de ebrietate, mor cu veșmintele nespălate de petele roșii ale crimei sau mor așa cum a
murit acest tânăr, fără să fi avut vreodată o credință sau fără să fi experimentat vreo religie.
Suntem mulțumiți cu ceea ce ne spun Scripturile; răspunsul lor va rezolva această problemă
grozavă. Amnon era peste măsură de păcătos; nu se pocăise, s-a îmbătat și, în stare de beție,
a fost ucis. David era profetul lui Dumnezeu; el trebuie să fi cunoscut dacă soarta lui Amnon
avea să fie rea sau bună în lumea viitoare. Care a fost exprimarea inimii lui? «Împăratul David
a încetat să mai urmărească pe Absalom, căci se mângâiase de moartea lui Amnon» (Ver 39).
Și ce concluzie se poate deduce din această vorbire? Nu-i așa că suferințele veșnice nu
erau o parte din credința lui religioasă? Așa înțelegem noi; și aici descoperim un argument
puternic pentru susținerea unei ipoteze mai plăcute, mai luminoase, mai binevoitoare cu
privire la curăția și pacea universală de la urmă. El a fost mângâiat văzând că fiul lui era mort.
Și de ce așa? Pentru că, prin ochiul profeției, el putea privi înainte la un viitor glorios, să vadă
că fiul lui, scăpat de toate ispitele, eliberat de robie și curățit de stricăciunea păcatului, după
ce a fost făcut îndeajuns de sfânt și luminat, a fost primit în adunarea spiritelor înălțate în
bucurie.... Singura lui mângâiere a fost aceea că, fiind mutat din această stare de păcat și de
suferință, iubitul lui fiu se dusese acolo unde adierile plăcute ale Duhului Sfânt aveau să se
reverse peste sufletul lui întunecat, acolo unde aveau să fie descoperite minții lui înțelepciunea
cerului și adierile dulci ale iubirii nemuritoare și în felul acesta era pregătit cu o fire sfințită
să se bucure de odihnă și de societatea moștenirii cerești.
În aceste gânduri, am dori să se înțeleagă că noi credem că mântuirea în ceruri nu depinde
de nimic din ceea ce facem în această viață; nici de o schimbare actuală a inimii, nici de
credința de acum sau o mărturisire a religiei.” În felul acesta, pretinsul slujitor al lui Hristos
repetă rătăcirea spusă de șarpele din Eden: „Hotărât că nu veți muri!” „În ziua în care veți
mânca, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu.” El declară că cei mai mari păcătoși
— criminalul, hoțul și adulterul — după moarte vor fi pregătiți să intre în strălucirea veșnică.
Și de unde scoate acest pervertitor al Scripturilor concluziile sale? Dintr-o singură
propoziție care exprimă supunerea lui David față de hotărârea Providenței. Sufletul lui „dorea
să meargă la Absalom; căci fusese mângâiat cu privire la Amnon, văzând că este mort”. Greul
suferinței sale fusese ușurat cu trecerea timpului, iar gândurile lui s-au întors de la fiul mort
la cel viu, care fugise de frica pedepsei meritate pentru crima lui. Și aceasta era dovada că
Amnon cel bețiv, care săvârșise incestul, a fost dus imediat după moarte în locuințele fericite,
spre a fi curățit și pregătit pentru tovărășia îngerilor fără păcat? O povestire plăcută, desigur,
bine aranjată ca să fie pe placul inimii firești! Aceasta este învățătura lui Satana și își face
lucrarea cu succes. Să ne mai surprindă oare faptul că nelegiuirea abundă cu o astfel de
învățătură?
Calea urmată de acest fals învățător o ilustrează pe aceea a altora. Câteva cuvinte ale
Scripturii sunt despărțite de contextul lor, care în multe cazuri ar avea înțelesul exact contrar
339