Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
iubirea dezinteresată nu este atractivă pentru cel egoist. Ce izvor de bucurie poate oferi cerul
acelora care sunt cu totul absorbiți de interese pământești și egoiste?
Pot oare aceia a căror viață a fost petrecută în răzvrătire împotriva lui Dumnezeu să fie
duși deodată în ceruri și să fie martori la acea stare sfântă de desăvârșire care există acolo —
fiecare suflet fiind plin de iubire, toate fețele strălucind de bucurie, o muzică înălțătoare în
sunete melodioase, înălțate în cinstea lui Dumnezeu și a Mielului, și raze de lumină
revărsându-se neîncetat asupra celor răscumpărați de la fața Aceluia care șede pe tron — pot
oare aceia ale căror inimi sunt pline de ură față de Dumnezeu, față de adevăr și de sfințenie
să se amestece cu mulțimea cerească și să se alăture cântărilor de laudă? Pot ei să suporte
slava lui Dumnezeu și a Mielului? Nu, nicidecum; le-au fost oferiți ani de har, pentru a-și
forma caractere pentru cer; dar ei nu și-au educat mintea pentru a iubi curăția; n-au învățat
limbajul cerului, iar acum este prea târziu. O viață de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu i-a
făcut nepotriviți pentru cer. Curăția, sfințenia și pacea Lui i-ar chinui; slava lui Dumnezeu ar
fi pentru ei un foc mistuitor. Ar dori să fugă din acel loc sfințit. Ar prefera mai degrabă
distrugerea, să se ascundă de fața Aceluia care a murit pentru a-i răscumpăra. Soarta celor
nelegiuiți este deci hotărâtă prin alegerea lor. Excluderea lor din ceruri este urmarea voinței
lor și este dreaptă și plină de milă din partea lui Dumnezeu.
Asemenea apelor potopului, focul marii zile face cunoscută hotărârea lui Dumnezeu că
păcătoșii sunt de nevindecat. Ei nu sunt dispuși să se supună autorității divine. Voința lor a
fost exercitată în răzvrătire; și când își sfârșesc viața, este prea târziu pentru ei ca să-și schimbe
cursul gândurilor în direcție contrară, prea târziu pentru a se mai întoarce de la nelegiuire la
ascultare, de la ură la dragoste. Cruțând viața lui Cain, ucigașul, Dumnezeu a dat lumii un
exemplu despre ce înseamnă să îngădui unui păcătos să trăiască, pentru a-și continua calea de
nelegiuire fără frâu. Prin influența învățăturii și a exemplului lui Cain, mulțimea urmașilor lui
au fost duși la păcat, până când „nelegiuirea era mare pe pământ”. „Și că toate întocmirile
gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. Pământul era stricat
înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie” (Geneza 6, 5.11).
Din milă față de lume, Dumnezeu i-a șters de pe fața pământului pe locuitorii nelegiuiți
din vremea lui Noe. Din milă i-a distrus pe locuitorii stricați ai Sodomei. Prin puterea
amăgitoare a lui Satana, făptuitorii fărădelegii câștigă simpatie și admirație și în felul acesta
i-a condus continuu și pe alții la răzvrătire. Așa a fost în zilele lui Cain și ale lui Noe, ca și în
vremea lui Avraam și a lui Lot; la fel stau lucrurile și în vremea noastră. Din milă pentru
univers, Dumnezeu îi va distruge, în cele din urmă, pe aceia care au respins harul Său.
„Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică
în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6, 23). În timp ce viața este moștenirea celor
neprihăniți, moartea este partea celor nelegiuiți. Moise i-a spus lui Israel: „Ți-am pus înainte
viața și binele, moartea și răul” (Deuteronom 30, 15). Moartea, la care se referă aceste texte,
nu este aceea pronunțată asupra lui Adam, deoarece toată omenirea suferă pedeapsa pentru
călcarea lui. Este „moartea a doua”, care este pusă în contrast cu viața veșnică.
342