Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
Mulțimile adunate sub steagul papei au fost asigurate că până la urmă se va termina cu ereticii
husiți. Încrezători în victorie, forța cea mare a intrat în Boemia. Poporul s-a unit pentru a-i
respinge. Cele două armate s-au apropiat una de cealaltă până când îi mai despărțea doar un
râu. „Cruciații erau superiori, dar, în loc să îndrăznească traversarea râului și să înceapă lupta
cu husiții pe care veniseră de departe să-i întâlnească, au rămas privind în tăcere la acei
luptători” (Wylie, b.3, cap.17). Deodată, o groază misterioasă a căzut peste armată. Fără să
dea nici o luptă, forța aceea puternică s-a rupt și s-a răspândit ca și cum ar fi fost urmărită de
o putere nevăzută. Un mare număr dintre ei au fost măcelăriți de către armata husită, care a
pornit în urmărirea fugarilor, și o pradă imensă a căzut în mâinile biruitorilor, astfel că
războiul în loc să-i sărăcească, i-a îmbogățit pe boemi.
După alți câțiva ani, sub un papă nou, a fost pornită o altă cruciadă. Ca și mai înainte, au
fost adunați oameni și mijloace din toate țările Europei aflate sub jurisdicția papei. Acelora
care se angajau în această întreprindere primejdioasă li se promitea mult. Iertarea deplină a
celor mai odioase crime era asigurată fiecărui cruciat. Tuturor acelora care mureau în război
le era făgăduită o răsplată bogată în ceruri. Aceia care supraviețuiau urmau să culeagă onoare
și bogății pe câmpul de luptă. Din nou a fost adunată o armată care, trecând granița, a intrat
în Boemia. Forțele husite s-au retras dinaintea lor, atrăgându-i în felul acesta pe cotropitori
din ce în ce mai departe înăuntrul țării, dându-le impresia câștigării biruinței. În cele din urmă
armata lui Procopiu s-a oprit și, întorcându-se împotriva dușmanului, a înaintat pentru bătălie.
Cruciații, descoperind acum greșeala lor, stăteau în așteptare. Când s-a auzit zgomotul
apropierii forțelor husite, chiar înainte de a le vedea, din nou panica i-a cuprins pe cruciați.
Prinți, generali și soldați de rând își aruncau armurile și fugeau în toate părțile. În zadar a
încercat legatul papal, care era conducătorul invaziei, să unească aceste forțe îngrozite și
dezorganizate. În ciuda celor mai disperate încercări, și el a fost prins în valul fugarilor.
Dezastrul a fost total și din nou o pradă de război imensă a căzut în mâinile învingătorilor.
Astfel, și cea de-a doua armată trimisă de cele mai puternice națiuni ale Europei, o oaste
de oameni războinici, curajoși și echipați de luptă, a fugit fără nici o bătălie dinaintea
apărătorilor unui popor mic și slab. Aici a fost o manifestare a puterii divine. Cotropitorii au
fost loviți de o groază supranaturală. Acela care a îmbulzit oștile lui Faraon în Marea Roșie,
care a pus pe fugă armatele lui Madian dinaintea lui Ghedeon și a celor trei sute care erau cu
el, care într-o singură noapte a distrus forțele asirianului îngâmfat, Și-a întins iarăși mâna
pentru a nimici puterea apăsătorului. „Atunci vor tremura de spaimă, fără să fie vreo pricină
de spaimă; Dumnezeu va risipi oasele celor ce tăbărăsc împotriva ta, îi vei face de rușine, căci
Dumnezeu i-a lepădat.” (Psalmii 53, 5) Conducătorii papali, pierzând nădejdea cuceririi prin
forță, au recurs în cele din urmă la diplomație. A intervenit un compromis prin care, în timp
ce se pretindea asigurarea libertății de conștiință boemilor, în realitate îi trăda în puterea
Romei. Boemii au specificat patru puncte ca fiind condiții ale păcii cu Roma: predicarea liberă
a Bibliei; dreptul întregii biserici la pâine și vin cu ocazia mesei Domnului și folosirea limbii
materne la slujbele religioase; excluderea clerului din toate slujbele și autoritatea lumească;
69