Din Monarchie pana in Anarhie

De la Monarhie până la Anarhie
nelegiuiții mor de foame și de boli, îngerii îi vor ocroti pe cei neprihăniți și le vor împlini
nevoile. Pentru cei care „umblă în neprihănire”, făgăduința este: „I se va da pâine și apa nu-i
va lipsi”. „Cei nenorociți și cei lipsiți caută apă și nu este; li se usucă limba de sete. Eu,
Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi” (Isaia 33, 15.16; Isaia 41,
17).
„Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da nici un rod, rodul măslinului va
lipsi, și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule și nu vor mai fi boi în grajduri, eu
tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!” (Habacuc 3, 17-
18). „Domnul este Păstorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. De aceea nu te
va bate soarele ziua, nici luna noaptea. Domnul te va păzi de orice rău, îți va păzi sufletul.”
„Da, El te scapă de lațul vânătorului, de ciumă și de pustiirile ei. El te va acoperi cu penele
Lui și te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut și pavăză este credincioșia Lui! Nu trebuie să
te temi nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care
umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua-n amiaza mare. O mie să cadă alături de
tine și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia. Doar vei privi cu ochii și vei vedea
răsplătirea celor răi. Pentru că zici: «Domnul este locul meu de adăpost!» Și faci din Cel
Preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se
va apropia de cortul tău” (Psalmii 121, 5-7; 91, 3-10).
Cu toate acestea, pentru ochiul omenesc s-ar părea că poporul lui Dumnezeu trebuie să-și
sigileze în scurtă vreme mărturia cu sânge, așa cum au făcut martirii de dinainte. Chiar și ei
încep să se teamă că Domnul i-a lăsat să cadă în mâna vrăjmașilor. Acesta este timpul unei
agonii teribile. Zi și noapte, ei strigă către Dumnezeu pentru liberare. Nelegiuiții tresaltă și se
aude un strigăt batjocoritor: „Unde este credința voastră? De ce nu vă eliberează Dumnezeu
din mâinile noastre, dacă sunteți într-adevăr poporul Său?” Dar cei care așteaptă își amintesc
de Isus murind pe crucea de pe Calvar și de marii preoți și conducători strigând în batjocură:
„Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă El este împăratul lui Israel, să Se
pogoare acum de pe cruce și vom crede în El!” (Matei 27, 42). Toți se luptă cu Dumnezeu
asemenea lui Iacov. Fețele lor exprimă lupta lăuntrică. Pe toate fețele se așează paloarea
morții. Cu toate acestea, nu-și întrerup mijlocirea stăruitoare.
Dacă ar putea privi cu ochi cerești, oamenii ar vedea legiuni de îngeri care excelează în
putere, stând în jurul acelora care au păzit cuvântul răbdării lui Hristos. Cu o dragoste plină
de simpatie, acești îngeri au fost martorii chinului lor și le-au auzit rugăciunile. Ei așteaptă
cuvântul Comandantului lor ca să-i smulgă din primejdie. Dar trebuie să mai aștepte puțin.
Poporul lui Dumnezeu trebuie să bea paharul și să fie botezat cu botezul. Chiar această
amânare, atât de dureroasă pentru ei, este cel mai bun răspuns la cererea lor. În timp ce se
străduiesc să aștepte cu încredere ca Domnul să lucreze, ei sunt aduși să-și exercite credința,
nădejdea și răbdarea, pe care le-au practicat prea puțin în timpul experienței lor religioase.
Totuși, din cauza celor aleși, timpul de încercare va fi scurtat. „Și Dumnezeu nu va face
dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El? Vă spun că le va face dreptate în curând”
396