REMEMBRANCE IN TIME - Index of

monahale şi a bisericii. Era la fel o măsură de constrângere, arhivele prezentând
numeroase dovezi privind desfrâul autorităŃilor sovietice la acest capitol.
MenŃionăm cu această ocazie că în ansamblu, anume aceste domenii sunt reflectate cu
predelecŃie în majoritatea publicaŃiilor contemporane privind activitatea bisericii din
RSSM în anii 1944–1991. Totodată, există compartimente care au fost elicidate doar
fragmentar, în studii cu alt caracter. În acest context, intenŃia noastră este de a scoate în
evidenŃă modalitatea de lichidare a bisericilor şi mănăstirilor prin prisma distrugerii
monumentelor de arhitectură, formarea unor comisii specializate care confirmau situaŃia
precară a edificiilor şi respectiv, recomandau închiderea şi distrugerea lor. Totodată, lipsa
enoriaşilor şi a unui preot facilita scoaterea bisericilor de la evidenŃă, după care actul
privind starea de avariere gravă a clădirii era un lucru venit de la sine, urmând după asta
demolarea şi folosirea pietrelor de construcŃie de administraŃia locală. O altă variantă, în
cazul dacă pereŃii nu erau foarte deterioraŃi, prezenta demontarea turlelor, crucilor şi
folosirea clădirii drept grajd, hambar, garaj. Totodată, un factor important era şi scoaterea
din funcŃie a preotului anume de autoritatea bisericească supremă din Moldova, episcopul
de Chişinău şi Moldova Venedict informând în permanenŃă împuternicitul P. Romenski
privind acetele semnate. Astfel, se semnala că deşi un preot sau ieromonah a fost înlăturat
de la slujbă, el continuă să facă slujbe (motivele nu se explică, dar luând în calcul că peste
2-3 ani se scotea de la evidenŃă şi biserica), ne dăm prea bine seama că era un prim pas în
lichidarea bisericii sau a comunităŃii monahale. Totodată, pentru a nu forma o comunitate
a enoriaşilor stabilă, de a nu face nişte legături etc., preoŃii erau transferaŃi de la o parohie
la alta foarte des, uneori de două ori pe ani, fiind trimişi cu slujba dintr-o parohie din
nordul republicii într-un sat de la sud şi invers.
De altfel, ştiind valoarea podoabelor şi veşmintelor liturgice, erau frecvente cazurile de
jaf a bisericilor şi mănăstirilor, iar lipsa odoarelor de preŃ şi a celor necesare pentru
oficierea slijbelor era la fel invocată drept motiv pentru închiderea unor biserici (biserica
Sfântul Dumitru din Orhei, biserica Acoperământul Maicii Domnului din satul CineşeuŃi,
Rezina ş.a.).
În aşa mod, după trecerea în revistă a subiectelor deschise spre cercetare în baza
dosarelor de arhivă depistate, ne propunem să facem o analiză pe cât e posibil de detaliată
privind închiderea, demontarea şi distrugerea patrimoniului ecleziastic, a arhitecturii
bisericeşti. Vom exemplifica prin informaŃiile preluate din câteva dosare de arhivă, care
vin să confirme că în perioada dezmăŃului sovietic, patrimoniul bisericesc a fost secat nu
numai prin arderea cărŃilor liturgice sau a podoabelor preŃioase, dar şi prin lichidarea
bisericilor ca edificii de cul. În acest context, dosarele de arhivă ne varsă lumină şi asupra
unor etape în lichidarea bisericilor.
Astfel, în ianuarie 1960 a fost întocmit un act care prevedea analiza situaŃiei bisericii din
satl Gârlea, Costeşti. Un grup de muncitori-constructori conduşi de deputaŃii sovietului
sătesc au stabilit că „biserica este de lemn; pereŃii sunt foarte deformaŃi, aplecându-se în
interior, deformând axa centrală care poate duce inevitabil la căderea pereŃilor; tavanul a
putrezit şi riscă să se prăbuşească; podeau de lemn e putredă şi ruptă în mai multe locuri;
majoritatea lemnului, bârnelor sunt mâncate de carii; acoperişul a suferit foarte mult şi e
pe cale de a se prăbuşi”. Comisia a decis soarta bisericii vechi de lemn foarte simplu: din
cauza situaŃiei avariate în care s-a ajuns, este imposibilă exploatarea clădirii, şi respectiv,
552