REMEMBRANCE IN TIME - Index of

Costraş şi Atanasie Firică la 18 ani muncă silnică 70 . Deşi în motivele de recurs avocaŃii au
indicat numeroase vicii de procedură precum şi netemeinicia sentinŃei, recursurile,
precum şi cererile de graŃiere înaintate ulterior de către Dumitrache şi Mihăilescu, au fost
respinse, pecetluindu-se astfel soarta celor şapte militari.
OrganizaŃie anticomunistă sau înscenare judiciară?
Datele pe care le deŃinem până în prezent ne permit să oferim un răspuns clar la
întrebarea care, de fapt, stă la baza acestui demers de cercetare. Parcurgerea dosarului
penal, studierea atentă a declaraŃiilor precum şi coroborarea surselor ne-au condus la o
singură concluzie: ne aflăm în faŃa uneia dintre înscenările judiciare din perioada
comunistă.
SituaŃia este clarificată în bună măsură de către însuşi Gheorghe Arsenescu, la
aproximativ un deceniu de la arestarea celor şapte militari. Conform declaraŃiei sale, cu
prilejul primei întâlniri pe care a avut-o cu maiorul Dumitrache în toamna târzie a lui
1948, acesta i-ar fi relatat că se aşteaptă să fie îndepărtat din cadrul armatei şi împreună
cu locotenentul Ion Ştefănescu, „plănuiseră ca într-o atare situaŃie să se refugieze
amândoi în zona păduroasă dintre Godeni şi Berevoieşti, dar [...] aflând de la Miron
Grigore [...] că v-aŃi refugiat în munte [...] vă rog să primiŃi propunerea de a mă primi
alături de dvs.” 71 . Mai departe Arsenescu afirmă că Dumitrache „s-a oferit că-mi poate da
câteva rânduri de efecte militare pentru echiparea câtorva din băieŃii cu care sunt
împreună” 72 . Zece zile mai târziu cei doi s-au întâlnit din nou: „Ca şi anterior i-am
precizat lui Dumitrache Ion că pentru iarna 1948-1949 plec la Bucureşti [...], iar în
primăvară, în raport cu cele ce voi stabili la Bucureşti, respectiv în situaŃia că voi reveni
în munŃi, voi lua legătura cu el [...]. Aceasta a fost ultima întâlnire, nu ne-am mai fixat
alta [...]. De la acea dată însă nu m-am mai întâlnit cu Dumitrache Ion. [...] Cum însă în
1949, dat fiind împrejurările noi ivite a trebuit să-mi stabilesc alt loc de refugiu şi
activitate şi cum Miron Grigore nu m-a urmat în timpul stabilit [...], nemaiavând deci
după 1 martie 1949 nici un fel de legătură cu Miron Grigore, s-au întrerupt complet şi
legăturile cu Dumitrache Ion despre care nu am mai aflat nimic din nici o sursă” 73 .
Atât la proces cât şi în anchetă, în declaraŃiile în care a respins versiunea SecurităŃii,
Dumitrache a negat o a doua întâlnire cu Arsenescu 74 . O posibilă explicaŃie ar fi aceea că
maiorul nu a dorit să furnizeze anchetatorilor elemente acuzatoare suplimentare, Ńinând
cont şi de faptul că legăturile dintre cei doi nu s-au concretizat. Însă o dovadă certă a
70
Condamnările au fost însoŃite de confiscarea averii şi degradarea militară. Ibidem, f. 77.
71
A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 675, vol. 15, f. 89.
72
Ibidem, f. 90.
73
Ibidem, ff. 91-92.
74
În iunie 1951, cu câteva zile înainte de încheierea oficială a cercetărilor, maiorul Dumitrache
declara: „Aceasta a fost singura mea întâlnire cu Arsenescu. De atunci n-am mai avut nimic comun
cu el sau cu altcineva care să servească cauza lui”. A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 403, vol. 3,
f. 188.
836