REMEMBRANCE IN TIME - Index of

1. Instalarea dictaturii alimentare
RevoluŃia bolşevică şi războiul civil au subminat profund şi irevocabil situaŃia internă
din fostul Imperiu Rus. SituaŃia sanitară şi alimentară de la oraşe devenise insuportabilă.
În anul 1918, condiŃiile de trai, cu mult sub limita suportabilului, erau marcate de lipsa
alimentelor: raŃia zilnică a unui muncitor era sub jumătatea nivelului minim necesar
supravieŃuirii. Nici intelectualii nu făceau excepŃie, savanŃi cu renume mondial sufereau
din cauza crizei alimentare urbane, considerată de unii cercetători ca fiind mai curând o
problemă de distribuire şi schimb decât una de producŃie, în condiŃiile în care transportul
feroviar paralizat nu era în măsură să asigure fluxul alimentar normal. O altă cauză
principală a crizei urbane era refuzul Ńăranilor de a-şi vinde produsele în schimbul banilor
ce nu mai aveau nicio valoare. Încercarea executivului de achiziŃionare a produselor
agricole la preŃuri fixe a avut efect contrar, obligând Ńăranii să reducă suprafeŃele
cultivate 2 .
În acest context, afirmaŃia potrivit căreia Rusia revenea la mijloacele de producŃie şi de
trai din Evul Mediu, apare ca pertinentă. În plus, pe fondul recoltei nu tocmai bune din
anul 1917, rezervele alimentare din anul 1918 au fost afectate pe măsură. În unele regiuni,
cerealele de care dispuneau Ńăranii nu numai că nu asigurau necesarul pentru campania
agricolă, dar nu erau suficiente pentru întreŃinerea familiilor. În timp ce locuitorii din
astfel de regiuni mergeau în zonele mai favorizate, pentru a procura cereale, milioane de
orăşeni se mutau la sate, astfel încât, de exemplu, în intervalul 1918-1920, potrivit unor
surse, populaŃia Petersburgului s-a diminuat cu aproape 75%. UnităŃile economice care
mai funcŃionau se asociau în cooperative, transportau produsele lor la Ńară şi le schimbau
pe harnă. Primăvara anului 1918 a fost marcată de generalizarea acestui fenomen şi a
aprofundat absenteismul muncitorilor de la uzine şi fabrici, ajungând în unele locuri la
80% 3 . Declinul economic a fost accelerat şi de faptul că, la nivelul anului 1919,
proprietatea marilor unităŃi industriale trecuse la stat în proporŃie de 90%, iar spre
sfârşitul anului 1920 toate societăŃile care aveau mai mult de 5 angajaŃi fuseseră
naŃionalizate 4 .
Comunismul de război, ca expresie a „centralismului socialist” şi subordonării militare a
economiei 5 , a reprezentat soluŃia bolşevică la criză. La 9 mai 1918 se legifera că orice
surplus de cereale aparŃine statului, reprezentanŃii puterii fiind convinşi că dacă nu vor
reuşi să-şi extindă controlul asupra mediului rural, revoluŃia va fi anihilată sub povara
oraşelor înfometate. „Lupta pentru pâine” nu era un simplu slogan, devenise expresia
luptei noului regim pentru supravieŃuire. Unul din instrumentele cele mai eficiente ale
acestei lupte a constat în organizarea brigăzilor înarmate de rechiziŃionare, al căror modus
2
O. Figes, A people`s tragedy: a history of the Russian Revolution, New York, Penguin Books,
2007, p. 607-608.
3
Ibidem, p. 611-612.
4
I.T. Berend, Decades of crisis. Central and Eastern Europe before World War II, Berkeley,
University of California Press, 2001, p. 205.
5
I.V. Bîstrova, „Государство и экономика в 1920-е годы: борьба идей и реальность”, în
Отечественная история nr. 3, 1993, p. 19-20.
623