REMEMBRANCE IN TIME - Index of

De fapt, situaŃia în sfera bisericească sub păstorirea lui Nectarie, în comparaŃie cu cea
din perioada lui Ieronim, nu s-a îmbunătăŃit deloc. Chiar dacă în perioada anilor 1950-
1956, numărul preoŃilor a înregistrat o creştere semnificativă, iar cea a bisericilor
deschise a înregistrat o stabilitate relativă, perioada respectivă o putem caracteriza ca un
declin spiritual continuu, care era provocat de corupŃia conducerii bisericeşti, de
prevalarea în rândul clericilor a intereselor materiale asupra celor duhovniceşti, de
neglijarea şi chiar asuprirea valorilor tradiŃionale româneşti în favoarea celor slave şi de
crearea artificială a naŃiunii şi a limbii „moldoveneşti”.
Biserica Ortodoxă Rusă din R.S.S.M., din nefericire, a fost printre primii susŃinători ai
elaborării ideologiei moldoveneşti, promovând de la amvon limba şi istoria
„moldovenească” 16 . Această nouă ideologie era convenabilă atât statului sovietic, cât şi
conducerii Patriarhiei Ruse. Dacă în perioada Ńaristă, pentru a deosebi populaŃia din
teritoriul abuziv anexat în 1812 de restul Moldovei istorice, autorităŃile ruse au numit-o
„basarabeană”, atunci în 1940 şi după 1944, românii din Basarabia de data aceasta erau
numiŃi „moldoveni”, iar teritoriul, Moldavia. Toate aceste manipulări aveau ca scop
ruperea populaŃiei din stânga Prutului de tulpina ei românească şi crearea unei naŃiuni
alternative celei româneşti, care să se identifice cultural şi ideologic cu slavii. Şi pe plan
bisericesc, crearea naŃiunii „moldoveneşti” era oportună. În perioada ăn care Biserica
Rusă era supusă represiunilor de către bolşevici, Biserica Ortodoxă Română a fost
ridicată la rangul de Patriarhie. În 1928 în cadrul acestei Patriarhii, a fost înfiinŃată
Mitropolia Basarabiei, recunoscută de toate Bisericile Autocefale. Prin urmare, crearea
eparhiei ruse pe teritoriul Basarabiei, populat în majoritatea de români, era o încălcare
gravă a canoanelor bisericeşti care reglementează disputele jurisdicŃionale între două
Biserici Autocefale. Însă, în cazul în care populaŃia din Basarabia este de altă naŃiune
decât cea românească, deci „moldovenească”, atunci Biserica Rusă avea tot dreptul
acordat de statutul ei de Biserică Misionară, să înfiinŃeze noi eparhii pe teritorii nou
anexate unde se află alte naŃiuni şi care nu au Biserică Autocefală. Astfel, Biserica Rusă
a condiŃionat jurisdicŃia bisericească teritorială de extinderea politică a statului ateist.
Un alt argument în susŃinerea prezenŃei canonice a Bisericii Ruse în Basarabia era
existenŃa eparhiei ruse la Chişinău în perioada Ńaristă, prin urmare, în 1940 şi în 1944 a
fost reactivată această eparhie. Însă apelarea la acest argument denotă o nerecunoaştere
a voinŃei populaŃiei din cele trei Principate româneşti de a constitui o naŃiune şi un stat
unitar, fapt contestat pe plan internaŃional în 1921 numai de autorităŃile sovietice.
Aşadar, negarea de către Patriarhia Rusă a apartenenŃei româneşti a populaŃiei
autohtone din Basarabia este o continuare a politicii antiromâneşti promovată de statul
sovietic în perioada interbelică. Astfel, Biserica Ortodoxă Rusă din R.S.S.M. a devenit
un instrument abil folosit de autorităŃile comuniste pentru a anihila cultura şi identitatea
românească a populaŃiei autohtone.
16 ANRM, F. 3046, i. 1, d. 24, f. 177.
577