REMEMBRANCE IN TIME - Index of

Cu toate că în toamna anului 1916 flota a înregistrat o serie de succese, reuşind să
înainteze sub tirul bateriilor germane şi chiar să elibereze o serie de localităŃi din
Dobrogea, ocupate anterior de inamic, odată cu retragerea armatei române în Moldova,
pentru refacere, în decembrie 1916, şi-a încetat acŃiunile ofensive şi s-a limitat la operaŃii
cu caracter defensiv, în special protejarea evacuării întregului parc de nave al marinei pe
braŃul Chilia. În anul 1917, Marina Militară, alături de armata de uscat, a contribuit la
apărarea frontului de pe Dunăre, bombardând cu artileria navelor, bateriile inamice de la
Tulcea, şi la asigurarea transporturilor pe apă între GalaŃi şi gurile Dunării 15 .
În ultimul an de război (1918) flotei i-a revenit una dintre cele mai dificile misiuni şi
anume deminarea Dunării şi a mării în vederea reluării navigaŃiei în timp de pace.
După încheierea Primului Război Mondial, în anul 1919, sub influenŃa mişcării
bolşevice, unii marinari revoluŃionari au trecut la reorganizarea şi pregătirea unei răscoale
generale a marinei române. Centrul acestei răscoale a devenit Chilia Nouă unde erau
concentrate principalele nave ale flotei de Dunăre. Mişcarea, izbucnită iniŃial pe
monitoarele LASCĂR CATARGIU şi MIHAIL KOGĂLNICEANU, s-a extins
cuprinzând mase mai largi de marinari. Mai mult decât atât, s-a încercat ca această
mişcare de pe monitoare să fie coordonată cu încercările de organizare a unor tulburări
roşii în GalaŃi, Tulcea, Vâlcov, Reni, Ismail şi cu cea din unităŃile militare din porturile
Chilia, Tulcea, Ismail. A fost instituit un comitet de acŃiune pentru conducerea şi
pregătirea răscoalei, care şi-a început activitatea în luna aprilie 1919, fiind format din 5
marinari, un caporal şi un soldat de pe monitorul MIHAIL KOGĂLNICEANU, doi
sergenŃi de pe monitorul LASCĂR CATARGIU şi un sergent de la vedete. Pentru
ilustrarea momentului, este semnificativă o mărturie a contraamiralului Dorin Iacomi.
Acesta, în momentul izbucnirii răscoalei marinarilor din anul 1919, îndeplinea funcŃiile
de ofiŃer secund şi de comandant al artileriei pe monitorul I.C. BRĂTIANU. Referitor la
condiŃiile de viaŃă care au generat revolta marinarilor, el relatează următoarele: Echipajul
a aruncat în Dunăre ciorba de linte şi a început a discuta în cazarmă despre cele
întâmplate. Unii s-au resemnat, alŃii au propus indignaŃi să se reacŃioneze, chiar violent,
aplicând anumite sancŃiuni unor ofiŃeri, maiştri şi reangajaŃi, apoi să ridice pavilionul
roşu revoluŃionar, după cum au făcut, cândva, marinarii ruşi, şi cele două monitoare de
pe braŃul Chilia să iasă în mare şi să ralieze flota roşie sovietică, unde o fi fost aceasta,
să propună comandant al grupului revoluŃionar pe sergentul timonier Gheorghe
Cimpoieru, care se bucura de încrederea echipajului şi de simpatia tuturor marinarilor 16 .
În urma unui denunŃ, marinarii rebeli au fost arestaŃi şi trimişi în judecată, în total vreo
24 de oameni. Procesul s-a judecat la Curtea MarŃială a Corpului III Armată. Opt acuzaŃi
au fost condamnaŃi la moarte, printre care şi Cimpoieru Gheorghe, iar restul la muncă
silnică. În timpul recursului judecat la ConstanŃa, unul dintre apărătorii marinarilor
condamnaŃi la moarte sau muncă silnică va fi acelaşi Iacomi Dorin. Curtea MarŃială de la
15 ibidem, pp. 209-211.
16 Arh. M.Ap.N., fond C.M.M., dosar 287/1919, fila 469.
614